UPDATE Un deţinut condamnat pentru omor a evadat de sub escortă la Timişoara şi a fost prins şapte ore mai târziu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deţinutul a evadat după o audiere, în timp ce era dus să-şi schimbe buletinul. FOTO: Arhiva Adevărul
Deţinutul a evadat după o audiere, în timp ce era dus să-şi schimbe buletinul. FOTO: Arhiva Adevărul

Bărbatul a fost dus la Evidenţa Populaţiei pentru o copie după certificatul de naştere, însă a reuşit să scape de sub escortă şi s-a făcut nevăzut. ZIlele trecute, evadatul tocmai aflase că i s-a mărit pedeapsa pentru omor de la 10 la 16 ani de închisoare.

UPDATE: evadatul a fost prins în apropiere de Primăria Timişoara, în zona centrală a oraşului, şi riscă prelungirea pedepsei cu închisoarea cu încă minim şase luni.

Evadatul, împreună cu alţi doi deţinuţi, era escortat  la Serviciul de Stare Civilă, lângă Poşta Mare din Timişoara, pentru a obţine un duplicat după certificatul de naştere. Unul dintre deţinuţi i-a agresat pe gardienii care îi escortau şi a reuşit să fugă. Unul dintre gardieni a fugit după el, dar nu a reuşit să-l oprească, chiar dacă a tras două focuri de armă în aer. Evadatul se numeşte Alexandru Daniel Toma, are 22 de ani, şi este acuzat de omor deosebit de grav, fiind condamnat, în primă instanţă, la 16 ani de închisoare.

Importante forţe de ordine îl caută pe deţinut, iar zona centrală împânzită de poliţişti. Poliţia Rutieră a pus filtre la ieşirile din oraş, iar IPJ a declanşat operaţiunea "năvodul" în tot judeţul Timiş. "Comunicarea sentinţei de 16 ani pentru omor, care a avut loc ieri, poate fi un element care a motivat gestul acestuia. Vom finaliza cercetările în privinţa angajaţilor noştri după capturarea evadatului, acest lucru este prioritar acum", a spus Ioan Băla, şeful Penintenciarului Timişoara, la Digi24.

Evadat Timişoara

"În vederea capturării deţinutului au fost dispuse măsuri specifice în astfel de situaţii, respectiv: blocarea căilor de acces – posibile direcţii de deplasare, alarmarea personalului, trimiterea de urgenţă a mai multor echipe de căutare formate din personalul unităţii precum şi cooperarea cu  Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş, Poliţiei Locală Timişoara, Poliţia de Frontieră şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Timişoara. De asemenea, conducerea penitenciarului a dispus demararea unei anchete administrative care să analizeze circumstanţele care au condus la producerea evenimentului", se arată într-un comunicat al Penitenciarului Timişoara.

Alexandru Daniel Toma (foto) a fost arestat anul trecut, la mijlocul lunii iulie, după ce a înjunghiat un tânăr de 18 ani în faţa Catedralei Mitropolitane din Timişoara. În momentul evadării, tânărul care a mai fost condamnat pentru viol, furt şi conducere fără permis purta pantaloni de culoare neagră, tenişi de culoare neagră şi hanorac bleumarin închis cu gluga inscripţionat cu alb „Yankees”. Conducerea Penitenciarului "Popa Şapcă" din Timişoara a dispus demararea unei anchete administrative care să analizeze circumstanţele care au condus la producerea evenimentului.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite