Unul dintre cei mai căutați spărgători de locuințe din România, capturat în Franța. Se ascundea sub o identitate falsă

0
Publicat:

Un interlop condamnat la aproape zece ani de închisoare într-un dosar DIICOT și dat în urmărire internațională, fiind pe lista celor mai căutați infractori români, a fost capturat în Franța.

Bolbos Adrian a fost capturat în Franța FOTO Poliția Română
Bolbos Adrian a fost capturat în Franța FOTO Poliția Română

Adrian Bolbos, condamnat la 9 ani și șapte luni pentru constituirea unui grup infracțional organizat, furt calificat cu consecințe deosebit de grave și conducerea unui vehicul fără permis de conducere a fost capturat în Franța, în baza unui mandat european de arestare emis de autoritățile române.

Potrivit Poliției Române, Bolbos a fost condamnat pentru mai multe fapte comise în perioada 2013 – 2017. „În fapt, începând cu anul 2013, bărbatul de 43 de ani, împreună cu alte 8 persoane, ar fi constituit un grup infracțional organizat, specializat în activități de furt.  Grupul ar fi acționat pe teritoriul României până în anul 2017. În perioada 1 noiembrie 2013 – 11 decembrie 2013, bărbatul, împreună cu membrii grupului, a pătruns prin efracție în 4 locuințe, de unde a sustras bunuri și valori, cauzând un prejudiciu estimat la 43.500 de euro și 80.000 de lei”, arată Poliția Română.

Într-un alt caz, „în noaptea de 4 spre 5 februarie 2017, acesta, împreună cu membrii grupului, a pătruns prin efracție într-o locuință, de unde a sustras bunuri de 47.700 de euro”.

„În aceeași noapte, a pătruns prin efracție în sediul unei firme, de unde a sustras alte bunuri în valoare de 15.680 de euro și 108.800 de lei. De asemenea, în noaptea de 20 spre 21 septembrie 2017, bărbatul a sustras, prin efracție, dintr-o casă de schimb valutar, bunuri 250.100 de lei, în timp ce, în noaptea de 21 octombrie 2017, acesta, împreună cu alți membrii ai grupului, a pătruns într-o locuință de unde a sustras bunuri în valoare de 70.000 de euro”, se mai arată în anunțul Poliției Române.

Adrian Bolbos a fost membru al grupării care a spart și locuința fostului șef al Fiscului din Oțelu Roșu, de unde a fost furat un seif cu aproximativ 500.000 de euro.

Bolbos a reuşit să fugă în momentul unor ­percheziţii DIICOT, existând suspiciuni că acţiunea DIICOT a fost compromisă de o „cârtiţă” din Poliție. În urma anchetei. Un polițist de la Investigații Criminale a fost trimis în judecată, descoperindu-se că le oferea informații spărgătorilor.

La un moment dat, în cursul anului 2017, Adrian Bolbos a fost arestat preventiv în lipsă. Operaţiunea de capturare a lui Bolbos la Timişoara a fost un eşec total. Poliţiştii şi jandarmii care îl vânau pe interlop au fost trimişi în judecată și condamnați pentru că i-au snopit în bătaie pe doi tineri nevinovaţi confundaţi cu complicii lui Bolbos. La scurt timp de la incident, Adrian Bolbos a fost prins în Salonta, iar surse judiciare au declarat că în momentul capturării, inculpatul s-a bătut parte în parte cu poliţiştii.

În 2018, Bolbos a fost pus în libertate sub control judiciar, iar în 2021 a fost condamnat, iar pe numele său a fost emis un mandat european de arestare.

„De la data introducerii alertei și până în prezent, Inspectoratul de Poliție Județean Timiș - Serviciul de Investigații Criminale a obținut mai multe informații cu privire la posibile locații ale persoanei urmărite pe teritoriul unor state membre Schengen, iar, la data de 12 octombrie 2023, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Timiș - Serviciul de Investigații Criminale au stabilit că persoana urmărită se poate afla în Franța, sub o identitate falsă. La data de 19 februarie 2024, bărbatul a fost depistat în ERAGNY, Franța, în urma unui mandat de percheziție domiciliară, fiind arestat în vederea executării mandatului european de arestare emis de către autoritățile române”, a transmis Poliția Română.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite