Tragedie la scăldat, aproape de Timișoara. O femeie a murit chiar sub ochii celor două fiice ale sale
0Au fost momente cumplite în Timiș, acolo unde o femeie care a mers să se scalde în apele râului Timiș, împreună cu cele doup fete ale ei, și-a găsit sfârșitul.
Potrivit opiniatimisoarei.ro, victima vea 38 de ani. Cele două adolescente au fost salvate la timp de rude.
Martorii au sunat la 112 sesizând dispariţia femeii în apele Timişului, în apropierea localităţii Bazoşu Vechi.
Mama de 38 de ani și copilele de 13 și 15 ani, erau împreună cu tatăl și alți membri ai familiei. Cele trei s-au avântat în apă, iar după un timp nu au mai ieșit la suprafață. Cei aflați pe mal au intervenit rapid, au reușit să le salveze pe fete, nu însă și pe mama acestora.
„Poliţiştii oraşului Recaş au fost sesizaţi prin apelul unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că o femeie în vârstă de 38 de ani şi 2 minore, în vârstă de 13 şi 15 ani, ar fi fost la scăldat în râul Timiş, în apropierea localităţii Bazoşu Vechi, iar acestea nu ar mai fi ieşit la suprafaţă. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului unde au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, acestea fiind găsite de către apropiaţii familiei cu care se aflau şi aduse la mal. Din nefericire femeia în vârstă de 38 ani, a decedat", au precizat oficialii IPJ, potrivit Agerpres.
În acest caz a fost deschisă o anchetă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.
La faţa locului au intervenit şi 20 pompieri cu şapte bărci, precum şi doi scafandri, dar şi două ambulanţe SAJ, dintre care una cu medic.