Timişorenii au ales destinaţii de criză pentru vacanţa de Paşte: Ungaria şi Grecia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă la târgul de turism din oraş au fost prezentate destinaţii turistice din toată lumea, iar cea mai scumpă vacanţă ajunge la preţul de 2.000 de euro, angajaţii agenţiilor de turism au semnat în ultimele două zile contracte de criză. Astfel, majoritatea clienţilor au ales cele mai ieftine destinaţii.

Ungaria, cu ale sale spa-uri şi parcuri de distracţii acvatice, continuă să prezinte interes pentru locuitorii din partea de vest a ţării. Pentru vacanţa de Paşte, tour-operatorii au semnat numeroase contracte pentru zile de distracţie şi relaxare în bazine cu apă termală. Cea mai ieftină ofertă, care include o noapte de cazare, mic dejun şi cină, respectiv acces la servicii de îngrijire, costă doar 40 de euro. Astfel, interesul pentru Ungaria s-a păstrat, iar numărul contractelor semnate indică faptul că românii îşi vor petrece tot mai multe zile în Ungaria.

"Hotelul nostru este deschis de doi ani de zile, dar cred că anul acesta vom avea cei mai mulţi clienţi din România. Chiar dacă suntem la o distanţă ceva mai mare de graniţă, anul acesta avem reduceri mari pentru fidelizarea clientului. Evident, profitul contează, dar punem mai mare preţ pe servicii. Cel mai important este ca şi clienţii noştri să se devină fideli serviciilor noastre", a spus Kerekes Gabor, reprezentant al hotelului din staţiunea Cegled.

image

Pe lângă Ungaria, şi Grecia a avut mare trecere la public, atât ca destinaţie pentru vacanţa de Paşte, cât şi pentru vacanţa de vară. Agenţiile de turism spun că preţurile nu s-au mărit faţă de anul trecut tocmai din cauza situaţiei economice dificile din Grecia.

image

Citeşte şi alte materiale scrise de jurnalistul Gerhald Ernst pe blogul acestuia!

Timişoara

Top articole

Partenerii noștri

image
stiripesurse.ro

Ultimele știri
Cele mai citite