Timişoara: Face Ioan Ovidiu Sabău faţă la "Poli"? (SONDAJ)

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Surse din cadrul clubului Gloria Bistriţa au dezvăluit că tehnicianul s-a înţeles cu "Poli", însă timişorenii se feresc încă să facă anunţul oficial.

Astăzi, la orele prânzului, a „răsuflat” un nou nume de posibil antrenor la „Poli”. Este vorba de Ioan Ovidiu Sabău, fostul antrenor al Gloriei Bistriţa. „Nu pot să confirm această variantă. De fapt, orice nume mi-aţi spune, v-aş răspunde la fel, nu comentez. Ca şi la zvonurile precedente, am preferat să nu vorbesc despre nume de antrenori decât după un anumit stadiu al negocierilor”, a declarat preşedintele clubului bănăţean, Marian Iancu.

Dacă finanţatorul lui „Poli” a preferat să păstreze suspansul, surse din cadrul clubului Gloria Bistriţa, fosta echipă a lui Sabău, au confirmat faptul că tehnicianul s-a înţeles deja cu timişorenii. După despărţirea de Gloria, fostul internaţional a fost la un pas să semneze cu Dinamo, însă a renunţat din cauza unor atacuri în presă venite din partea lui Giovanni Becali. După acel episod, Sabău a declarat că se gândeşte chiar să renunţe la fotbal! Obiectivul noului antrenor de la „Poli” este clar, titlul de campioană, ţintă stabilită de Marian Iancu încă dinainte de a se şti numele tehnicianului.

Doi şi-atât

Chiar dacă nu a rezolvat încă problema antrenorului, preşedintele lui „Poli” a anunţat că a încheiat campania de achiziţii din intersezon. Jucătorii cu care bănăţenii s-au înţeles până acum sunt Alex Bourceanu şi Claudiu Ionescu, însă transferurile vor fi definitivate doar după ce interdicţia cu care a fost pedepsit clubul va fi ridicată. „Vă spun sincer că nu mai vizăm pe nimeni pentru un transfer. I-am luat pe Bourceanu şi Ionescu, mai sunt câţiva jucători pe care îi aducem înapoi de la Buzău, dar atât. Am mare încredere în fotbaliştii care au evoluat acolo în retur pentru că le-au pus mari probleme tuturor celor împotriva cărora au jucat. Chiţu, Mera şi Mansour sunt jucătorii care vor reveni acum la echipa mare”, a declarat Marian Iancu.

Finanţatorul de la „Poli” este încântat de jucătorii pe care i-a împrumutat la Buzău în returul sezonului trecut. „În ciuda unui început în care au fost câteva ezitări, cei pe care i-am împrumutat acolo au pus mari probleme Stelei, CFR-ului sau Craiovei şi au obţinut victorii importante cu Vaslui sau Oţelul. Ei vor asigura schimbul de generaţii la Poli în sezonul 2010-2011. Formează deja un grup unit şi am încredere că se vor descurca foarte bine la Timişoara”, a mai spus Iancu.

Credeţi că numirea lui Ioan Ovidiu Sabău ar fi de bun augur pentru "Poli"? Vă puteţi exprima opinia în sondajul alăturat şi în secţiunea de comentarii.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite