Suporterii alb-violeţi comemorează Eroii Revoluţiei din 1989 cu candele pe Bega

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fanii polişti au lansat anul trecut candele în Piaţa Victoriei
Fanii polişti au lansat anul trecut candele în Piaţa Victoriei

Respectul şi recunoştiinţa pentru Eroii Revoluţiei din 1989 i-a făcut pe suporterii echipei de fotbal Poli Timişoara să organizeze de patru ani în coace Marşul Revoluţiei.

Fanii viola îşi vor aduce aminte de Eroii Revoluţiei din 1989 pe data de 17 decembrie. Întâlnirea va avea loc în Piaţa Maria, în faţa Bisericii Reformate, locul unde s-a aprins flacăra Revoluţiei, iar apoi se va pleca în marş spre Cimitirul Eroilor din Calea Lipovei, unde se vor depune coroane. Dacă anul trecut au lansat candele spre cer în Piaţa Victoriei, de această dată suporterii pregătesc un moment asemănător, cu lansare de lampioane pe canalul Bega.

Până la urmă suntem urmaşii celor care au făcut o revoluţie, iar noi trebuie să ducem mai departe flacăra. Deja este o tradiţie ca Druckeria să organizeze acest marş şi sperăm că vină alături de noi cât mai mulţi suporteri”, a declarat Emanuel Cernescu, unul din liderii Druckeria.

Asociaţia Druckeria va continua în acest an şi acţiunea caritabilă de Crăciun. Suporterii au organizat o chetă pentru a strânge bani şi ajutoare care vor ajunge la familiile nevoiaşe din mediul ruraral. Acestea vor fi împărţite în week-endul dinaintea Crăciunului, iar satele care vor fi vizitate se vor alege zilele acestea.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite