SUBIECT CERUT DE CITITORI Cum a ajuns birul de parcare să fie impus şi printre blocuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

ADP acordă, mai nou, abonamente gratuite locatarilor din zonele de blocuri. Serviciul Telpark este controlat de Administraţia Domeniului Public, iar Primăria este cea care decide unde se vor face noi locuri de parcare.

Timişorenii sunt surprinşi când văd plăcuţe care îi anunţă că locul de parcare pe care îl foloseau de ani buni nu mai este disponibil. Ce trebuie să ştie cei care se trezesc în această situaţie este că Telpark acordă abonamente gratuite riveranilor, pe o suprafaţă destul de mare în jurul locuinţei.

„Primăria ne obligă să facem noi parcări, pentru că 90 la sută din profituri trebuie să le cheltuim pentru noi parcări, altfel avem probleme la Curtea de Conturi. S-au făcut multe locuri noi de parcare în zona Circumvalaţiunii, pe Cetăţii, pe Aradului, au apărut recent plăcuţe cu Telpark, însă acele locuri nu ne aduc niciun fel de profit, pentru că locatarii au gratuitate”, a explicat Liviu Barbu, şeful Administraţiei Domeniului Public Timişoara.

Abonament de 3 lei pentru locatari

ADP, care este o companie a Consiliului Local, a inaugurat sistemul de parcare cu plată Telpark în 1998, iar acum, în funcţie de reduceri, un abonament anual poate costa între 193 şi 578 de lei. „Regulamentele pe care le fac consilierii locali, nu noi, spun că pe 100 de metri în jurul casei poţi parca gratuit. Or, asta înseamnă o suprafaţă destul de mare. Timişorenii trebuie să ştie că îşi pot face un abonament de locatari, care este gratuit, nu îi costă decât drumul până la Telpark şi 3 lei, cost de imprimare”, a declarat Liviu Barbu.

Acesta a explicat că amenajarea de noi locuri de parcare este comandată de Primărie şi a enumerat şi câteva noi zone unde în curând parcarea va fi taxată. „Dacă Primăria ne comandă să facem locuri de parcare pe strada x, atunci facem. Momentan avem în lucru străzile Amforei, Labirint şi zona din jurul bazinului din Dacia şi alte câteva, toate la cererea Consiliului Local, ei sunt şefii noştri”, a mai spus directorul Administraţiei Domeniului Public Timişoara.



„Aş vrea să scrieţi ce pot face dacă apare o parcare de acest gen în faţa blocului“.
Ionel Bistran, informatician, 46 de ani



image
image
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite