Soluţii pentru un preţ mai mic la căldură
0Consilierii locali au decis scumpirea gigacaloriei, lucru care va duce la creşterea cheltuielilor în perioada iernii. Preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Locatari Timişoara, Ioan Olari, consideră că există soluţii pentru menţinerea unui preţ rezonabil.
În prezent, tariful este de 187 de lei, iar din septembrie gigacaloria va costa 252 de lei, creşterea preţului fiind de aproape 40%.
Deşi se discutase posibilitatea eliminării ajutoarelor pentru căldură, aceste compensaţii vor fi acordate şi în această iarnă. Unul dintre consilierii locali a propus asocierea Timişoarei cu alte oraşe din ţară pentru a putea solicita acordarea statutului de mare consumator de gaz societăţii de termoficare, lucru care ar permite cumpărarea de combustibil la jumătate din preţul actual.
„Este o idee bună, problemele Coltermului s-ar rezolva în acest fel, însă decizia se află în mâna guvernului”, a spus în şedinţa lunară primarul Gheorghe Ciuhandu.
Locatari nemulţumiţi
Scumpirea a fost dictată şi de datoriile Colterm la furnizorii de combustibil, iar autorităţile au aprobat un împrumut de 50 de milioane de lei pentru rezolvarea acestei probleme. „Scumpirea este foarte mare, cineva care a avut iarna trecută cheltuieli de 300 de lei pe lună, acum va plăti aproape 500. În opinia noastră, creşterea ar fi trebuit să fie undeva între preţul vechi şi cel nou. E bine că s-a aprobat acel împrumut de 50 de milioane, însă până la urmă tot noi îl vom suporta”, a declarat Petru Olariu, preşedintele FALT.
„Sunt moduri prin care s-ar putea rezolva aceste probleme, cum ar fi căutarea de preţuri mai rezonabile la apă, la combustibil, însă asta depinde de guvern. Şi pentru asta ar trebui să-şi dea mâna puterea cu opoziţia, iar asta e mai greu”, a mai spus Olariu.























































