Şeful Poliţiei Comunitare, Doru Spătaru: „Amendăm în draci ca să facem ordine pe trotuare”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Timişorenii care au parcat pe trotuar au fost obligaţi să plătească amendă
Timişorenii care au parcat pe trotuar au fost obligaţi să plătească amendă

Reprezentanţii Administrării Domeniului Public (ADP) vor să schimbe regulamentul de parcare din oraş. Cu ocazia conferinţei de presă în care şeful de la ADP, Liviu Barbu a prezentat noul regulament, directorul Poliţiei Comunitare Timişoara, Doru Spătaru a arătat utilitatea noului regulement. Acesta a mai spus că poliţiştii comunitari vor face ordine pe trotuare.

În baza controversatei hotărâri 371 a Consiliului Local, poliţiştii comunitari amendează şoferii care parchează pe trotuar, pe spaţii verzi sau în staţiile de autobuz. Punctele din hotărâre care se referă la valoarea amenzilor au fost intens contestate de fostul prefect Ovidiu Drăgănescu, care a atacat decizia pe motiv că valorile amenzilor sunt prevăzute în codul rutier, iar o lege naţională primează unei legi locale. Cu toate acestea, poliţiştii locali amendează parcările pe trotuar, iar sancţiunile date de agenţii comunitari sunt mult mai mari decât ar fi amenzile date de poliţiştii rutieri.

„Ţinem situaţia sub control”


De două săptămâni Poliţia Comunitară şi ADP au declanşat o amplă campanie de blocare a roţilor de la maşinile care parchează pe trotuar. Şeful Poliţiei Comunitare, Doru Spătaru a spus că situaţia trebuie controlată pentru că dacă scapă din mână se crează haos.

Mai mult decât atât, Spătaru a spus că agenţii sunt puşi pe fapte mari pentru a face ordine în zona centrală şi în apropierea noului sediu al Finanţelor. „Facem ordine şi vă spun, sancţionăm în draci în zona respectivă, când la 200 de metri sunt 600 de locuri de parcare, dar sigur că trebuie să dai doi lei. Şi normal dacă mă duc la Finanţe mi-e mai comod să o las pe trotuar decât să vin 200 de metri pe jos”, a spus Spătaru.

Şeful Poliţiei Comunitare nu ia însă în considerare faptul că locurile de parcare la care face referire sunt mai tot timpul ocupate, iar reprezentanţii ADP, cu care acţionează pentru „jupuiala de pe trotuar” , nu au fost în stare de un an să devieze o conductă de gaz pentru a începe lucrările la mult aşteptata parcare subterană.

Autorităţile iau în calcul şi varianta ca în locurile în care este suficient spaţiu, trotuarele să fie marcate şi să fie permisă parcarea şi acolo. Acest lucru se poate face printr-o decizie a Comisiei de Circulaţie, dar „lucrurile nu sunt aşa simple”, după cum spune şeful ADP, Liviu Barbu.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite