Video Trump ar fi aprobat planurile unui atac asupra Iranului. Reactor iranian cu apă grea, lovit de Israel. Spital israelian distrus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Președintele Donald Trump ar fi aprobat planurile pentru un atac al SUA asupra Iranului, însă nu a dat încă undă verde pentru declanșarea acestuia. Între timp, continuă bombardamente reciproce între Iran și Israel. Spitalul israelian Soroka a fost lovit joi dimineaţă de o rachetă balistică în urma unui atac iranian asupra sudului Israelului. Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că Iranul va „plăti un preț greu” pentru atacul asupra spitalului. De cealaltă parte, Israelul a atacat reactorul cu apă grea de la Arak.

Spitalul Soroka din Israel, distrus FOTO Profimedia
Spitalul Soroka din Israel, distrus FOTO Profimedia

Trump a „aprobat un atac” asupra Iranului, dar nu a dat încă undă verde

Donald Trump le-a spus consilierilor săi de rang înalt că a aprobat planurile unui atac asupra Iranului, însă nu a avizat încă oficial desfășurarea acestuia. Wall Street Journal a relatat că Trump a analizat planurile care vizează atacarea facilității de îmbogățire a uraniului de la Fordow. Au fost propuse mai multe scenarii. Una dintre opțiuni ar presupune desfășurarea bombardierelor invizibile B-2 pentru a lansa bombe penetrante de 13.600 kg asupra instalațiilor nucleare iraniene puternic fortificate.

Totuși, el așteaptă să vadă dacă Iranul renunță la programul său nuclear înainte de a da undă verde operațiunii. Potrivit WSJ, Trump speră că existența unui plan concret va determina Iranul să revină la masa negocierilor. Un oficial din administrația Trump a declarat că există mai multe opțiuni privind modul de acțiune, iar Trump urmărește cu atenție și planul de atac pregătit de Israel. Întrebat anterior despre posibilitatea unui atac asupra Iranului, Trump a spus: „S-ar putea să o fac, s-ar putea să nu o fac”.


UPDATE 11.02 Cel mai modern portavion american se întoarce în Europa

Statele Unite trimit din nou în Europa cel mai avansat portavion din istoria flotei sale — USS Gerald R. Ford — într-o desfășurare planificată, dar cu un evident potențial strategic adaptabil la evoluțiile tensionate din Orientul Mijlociu. Informația a fost confirmată de un oficial american pentru Business Insider, cu câteva zile înainte de plecarea grupului naval de lovire din portul Norfolk, Virginia. Detalii aici 

portavionaul USS Gerald R  Ford jpg

UPDATE 09.25 Israelul a atacat reactorul cu apă grea de la Arak

Israelul a atacat reactorul cu apă grea de la Arak, din Iran, a anunțat joi televiziunea de stat iraniană. Potrivit informațiilor, „nu există niciun pericol de radiații”, iar instalația fusese deja evacuată înainte de atac. Detalii aici 

arak jpg

Spital distrus de rachete

La spitalul Soroka sunt trataţi mulţi dintre soldaţii israelieni răniţi în Fâşia Gaza, notează Le Figaro.

Imagini difuzate pe reţelele sociale arată oameni alergând pe coridoare pline de praf şi moloz şi medici stând afară printre resturile clădirii, scrie The Guardian.

”O lovitură directă a fost raportată la Spitalul Soroka din Beersheba, în sudul Israelului. Mai multe detalii vor urma", a postat Ministerul israelian de Externe pe X, scrie News.

image

Un purtător de cuvânt al spitalului a raportat „daune la spital şi daune extinse în diferite zone. În prezent, evaluăm pagubele, inclusiv răniţii. Rugăm publicul să nu vină la spital în acest moment”, a transmis oficialul.

Sirenele au sunat mai devreme în întreaga ţară, iar mass-media israeliană a raportat că mai multe explozii puternice au fost auzite şi în centrul Israelului, fiind raportate alte câteva lovituri directe.

Momentul în care spitalul e distrus:

Explozii au fost auzite deasupra Tel Avivului şi Ierusalimului.

O altă rachetă balistică iraniană a lovit oraşul Holon, la sud de Tel Aviv, relatează The Times of Israel. Citând serviciile de urgenţă, publicaţia scrie că o persoană a fost grav rănită şi 24 au suferit răni minore.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite