Românul din spatele supermașinii electrice Momentum. De la Bitcoin la smartphone și laptopuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Momentum, supermașina dezvoltată în România a fost prezentată la Timișoara în cadrul conferinței Tech Talks, care a reunit lideri și experți internaționali din tehnologie.  

Ovidiu Toma și mașina Momentum FOTO Ștefan Both
Ovidiu Toma și mașina Momentum FOTO Ștefan Both

Piesa de rezistență a conferinței Tech Talks din cadrul Flight Festival, organizată la Convention Center din Timișoara a fost expunerea unei mașini spectaculoase parcate la intrare. Lumea s-a oprit să fotografieze și să admire mașina sport, neagră, care e de fapt prima mașină electrică românească sută la sută.

Momentum e de fapt un prototip produs de o firmă autohtonă, Crypto Data, specializată în dezvoltarea de soluții software și hardware și de tehnologii de securitate informatică aplicate în diverse domenii.

În 2019, am considerat că nevoia de securitate și privacy va fi înțeleasă și în domeniul automotive. Am zis că putem inova și în acest domeniu. În viitor vom avea și mașini care se conduc singure. Trebuia să punem tehnologia noastră pe o mașină și nu puteam să luăm un Logan sau o altă mașină din comerț, așa că am decis să construim de la zero un prototip pe care să integrăm toate jucăriile noastre”, a spus fondatorul și CEO-ul CryptoData, Ovidiu Toma.

Momentum a luat ochii trecătorilor FOTO Ștefan Both
Momentum a luat ochii trecătorilor FOTO Ștefan Both

Momentum e prima mașină electric cu modul Blockchain din România

Putem spune că trăim deja viitorul când vine vorba de mașini. Ele vor fi din ce în ce mai puțin mecanice și din ce în ce mai mult electrice și deja se fabrică mașini care seamănă mai mult cu un computer, totul fiind dirijat de un soft.

Și dacă există rețea de computere, știm că pot exista și răufăcători, care virusează, distrug sau fură date ori pot fi o reală amenințare oamenii. Aici intervine tehnologia descentralizată Blockchain, care nu poate fi spart, nici hack-uit.

Au început în 2018 să apară virușii care cer răscumpărare ca să poți avea din nou acces la datele tale de pe calculator. Nimeni nu se gândește că aceste probleme se pot întâmpla și cu vehiculele. Dacă mașina mea mâine va fi virusată și un rău voitor, un hoț, îmi va cere bani ca să nu mă arunce cu mașina în șanț, ca să-mi trimită copilul la pădure? Peste opt la sută din mașinile de piață nu mai au mânerele de la uși. Deschizătoarele nu mai sunt mecanice, ci doar electrice. Nu mai poți intra în mașină, nu mai poți ieși din mașină dacă un calculator îți blochează niște butonașe. Același calculator îți poate bloca accelerația. Avem cruise control, dintr-un buton mașina accelerează. Dacă mașina e virusată, poți să fi victima unui șantaj și pot apărea probleme de integritate fizică”, a declarat Ovidiu Toma.

Momentum prezentată la Timișoara FOTO Ștefan Both
Momentum prezentată la Timișoara FOTO Ștefan Both

Tehnologie de mapare pe Momentum

Anual mor peste 5.000 de oameni în lume în accidente rutiere pentru că peste noapte conformația drumului s-a schimbat. Google cheltuiește zilnic trei milioane de dolari pe combustibil să cartografieze cu mașini drumurile, pentru realizarea Google Maps, însă hărțile rămân neapdatate cu lunile sau anii. Românii vin cu o soluție.

Fiecare mașină vândută de un producător ar purta deveni observator anonim, autonom. Fiecare mașină cartografiază în timp real, oferă date despre starea drumului, date despre viteze de circulație, informații pentru diferite studii. Dar omul nu vrea o mașină care să-i violeze intimitatea, care raportează și știe totul despre el. Aici vine acest Blockchain. Hai să facem din fiecare mașină un observator anonim. Nu există identitate, număr mașină, serie de șasiu, totul e anonim. Știm cu toții, mașinile, astăzi, colectează date pe un server. Când oamenii vor afla că și Audi și Mercedes și BMW stochează date despre tine, vor dori să aibă privacy. În plus, fiecare mașină are camere. Pot să devină observatori în zone unde nu sunt camere și apar furturi sau crime. Se poate accesa acea cameră, de exemplu, să vezi cum s-a întâmplat un accident. Sunt foarte multe jucării la bord”, a mai explicat Ovidiu Toma.

Echipa condusă de Ovidiu Toma a lucrat la dezvoltarea mașinii Momentum timp de patru ani, în București. Performanțe mașinii sunt uimitoare: în 2,5 secunde ajunge până la 100 kilometri pe oră, iar conform testelor prinde o viteză maximă de 300 kilometri pe oră. În realitate, pe pistă a rulat până acum cu 200 de kilometri pe oră.

Vor să intre în Formula 1

Crypto Data este partener oficial, sponsor și deținător de etapă în Moto GP. Marele premiu al Austriei poartă numele firmei bucureștene pentru următorii trei ani, iar din 2024 vor intra și în Formul 1.

Deja începem să construim și identitatea companiei. O etapă de Formula 1 va purta numele Crypto Data. Încă nu știm care. Noi am vrea tot marele premiu al Austriei. Forma 1 o familie închisă, dar odată ce ai pătruns nu ai cum să dezamăgești. De acolo se deschid noi orizonturi. La anul vom avea prima echipă românească în Moto, Crypto Data Racing. Va concura în Moto 2, liga inferioară a Moto GP, dar peste doi ani vrem să promovăm la GP”, a mai spus Toma.

Crypto Data este sponsor în Moto GP FOTO Medium.com
Crypto Data este sponsor în Moto GP FOTO Medium.com

De la Bitcoin la smartphone

Ovidiu Toma are 36 de ani și este inginer de telecomunicații. A terminat un liceul de matematică-informatică, iar în perioada școlii a lucrat deja la construirea unor manuale digitale în cadrul unui incubator tehnologic. Și-a continuat studiile universitare în Elveția, iar apoi a revenit în România.

Ovidiu Toma la Talk Tech Timișoara FOTO Ștefan Both
Ovidiu Toma la Talk Tech Timișoara FOTO Ștefan Both

Până în 2012 a fost antreprenor în domeniul energiei regenerabile, construind centrale fotovoltaice, dar a ajuns unul din cei mai importanți mineri de Bitcoin din România.

În acea perioadă, 2011-2012, era un curent nou, apăruse acest Blockchain. Era confundat cu cryptovalutele, care sunt, într-adevăr o aplicație financiară a tehnologiei Blockchain. Între 2012 și 2016 am dezvoltat cel mai mare centru de calcul, Data Center, la Buzău, care a ajuns la 30-40 de megawați putere. Consumam energie cam cât un oraș mic. Nu doar că minam, dar am început să fabricăm astfel de aparate, computer hybrid pentru minat cryptovalute folosind tehnologia Blockchain”, a mai povestit Ovidiu Toma.

Așa au apărut și alte proiecte care aveau în spate tehnologia Blockchain.

Ne spuneam, dacă mâine cryptovalutele astea nu mai au un viitor, ce facem cu puterea de calcul? Facem din serverele respective rasteluri pentru flori? Ce face Blockchain cel mai bine? Este un registru descentralizat, înseamnă că au mulți validatori, nu mai vorbești de un server care ține date. Există o multitudine de noduri care votează pentru integritatea datelor. Blockchane face foarte bine aceste funcții de criptare și criptografie descentralizată”, a mai spus Toma, care s-a desprins din afacerea cu minatul de cryptovalute și s-a orientat spre un centru de dezvoltare și testare Blockchain în domeniul transferurilor de date.

Telefoane și laptopuri care nu pot fi urmărite

În 2017 a patentat tehnologia de comunicare criptata VOBP (Voice Over Blockchain Protocol), în prezent implementate pe telefoane și laptopuri, acestea fiind unele dintre cele mai sigure dispozitive criptografice destinate publicului larg.

Este un model de transmisiune date între două sau mai multe terminale fără a ne mai baza pe un server central sau pe un server terț. De exemplu, când transmiți un mail, o poză, o înregistrare, tu nu îmi transmiți direct mie, ci unui server. Acesta din urmă îmi transmite mie datele. Asta înseamnă că între noi doi există un terț. Acesta poate fi vulnerabil, poate fi prost sau greșit administrat, poate fi șantajat sau spart. Și iată că transmisia de date nu este sigură. Un terț rău intenționat poate colecta datele și să le divulge altor terți. Arhitectura noastră elimină terțul, nu ne mai bazăm pe un server, pentru care este aceea rețea Blockchain minunată, care e descentralizată și nu poate fi coruptă”, a explicat Ovidiu Toma.

Ovidiu Toma, CEO Crypto Data FOTO Ștefan Both
Ovidiu Toma, CEO Crypto Data FOTO Ștefan Both

Știm cu toții că sistemele de operare Windows, Android, IOS pot avea viruși, pot avea aplicații care colectează malițios date. Astfel, echipa lui Toma s-a gândit că pentru o securitate maximă e nevoie și de un sistem nou de operare. L-au construit, în primă fază pentru mobil.

Acest sistem trebuia să fie non-multimedia. Pentru că multimedia nu are nicio legătură cu privacy. Am eliminat serviciile precum transmisiune de locație, Google x, Google y, jocuri, filme, Whatsapp etc., pentru a ne asigura că nimeni nu poate colecta date din sistemul nostru de operare și că nu poate fi virusat. E adevărat, eram limitați. Nu eram multimedia. Am proiectat primul nostru proiect, Impuls, de la zero”, a mai povestit Toma.

Din 2018 până acum s-au vândut în jur de 280.000 de bucăți de telefoane mobile Impuls, la nivel mondial. Pasul următor a fost construcția unui laptop atipic, care avea două partiții, una obișnuită, în care se putea utiliza și multimedia, și una securizată. Laptopurile denumite Basm s-au vândut până acum în câteva zeci de mii de exemplare.

După Impuls și Basm am continuat cu seria a doua de smartphonuri, dar de data asta, înțelegând nevoia publicului, am făcut o chestie măreață, am reușit să producem un smartphone care rulează două sisteme de operare într-un singur telefon. Un sistem securizat e încapsulat într-un Android multimedia”, a mai declarat Toma.

Ovidiu Toma la Timișoara FOTO Ștefan Both
Ovidiu Toma la Timișoara FOTO Ștefan Both

Primul satelit românesc în stratosferă

Domeniul aerospațial era următoarea mare provocare pentru Ovidiu Toma. În 2020, după doi ani și jumătate de cercetare și investiție, a fost produs un mini satelit experimental care a fost lansat, din Buzău, în stratosferă.

A fost o bătaie de cap incredibilă. Autoritățile ne-au ajutat să segregăm spațiul aerian în România, am lansat mini satelitul cu niște drone experimentale, cu niște baloane militare experimentale, am ajuns la 156 de picioare în stratosferă. Recunosc, a fost cel mai prost satelit din lume. O spun cu mândrie și râd mereu. Asta pentru că noi nu construim sateliți, ci arhitectură de comunicații. Satelitul nostru nu făcea nimic în afară să comunice date despre el, despre starea vremii, măsurători de radiație solară. Am atașat un selfie stick în care am prins un telefon de-al nostru și o cameră transmitea în timp real către sol, în felul ăsta ne-am bucurat să ne vedem telefonul în stratosferă”, a mai declarat Ovidiu Toma.

Cel mai nou produs al celor de la Crypto Data esteWhatsApp-ul românesc, aplicația Wispr care, conform CEO-ului Ovidiu Toma, până la finalul ar putea ajunge la șase milione de utilizatori în toată lumea.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite