Regionala CFR Timişoara nu a participat a greva spontană declanşată de o parte din angajaţii CFR miercuri dimineaţa

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Angajaţii companiei de transport feroviar au intrat în grevă la ora 7.00, iar protestul iniţiat din cauza unui număr mare de probleme, printre care şi faptului că nu le-au fost virate încă salariile pe luna decembrie, a ţinut două ore.

Aproape 100 de trenuri din toată ţara au rămas blocate pe toată durata protestului. La Timişoara acest protest nu a avut ecou, toate trenurile circulând conform programului stabilit. “Vom intra în dialog cu angajaţii, să vedem ce revendicări au. Sperăm ca disconfortul creat călătorilor să fie redus”, a declarat Ştefan Roşeanu, directorul CFR.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite