Nici amenzile pentru parcare nu mai sunt ce-au fost: zeci de angajaţi TimPark au protestat vineri dimineaţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sistemul de parcare publică din Timişoara a stârnit multe controverse de-alungul timpului. FOTO: Arhivă
Sistemul de parcare publică din Timişoara a stârnit multe controverse de-alungul timpului. FOTO: Arhivă

Aproximativ 40 de angajaţi TimPark s-au întâlnit vineri, la prima oră, la sediul Societăţii Drumuri Municipale Timişoara (SDM), după ce au aflat că pentru următoarele două luni vor primi doar 75 la sută din salariu.

Angajaţilor li s-a transmis că, pentru următoarele dou luni, vor munci şase ore în loc de opt, urmând să primească salarii cu 25 la sută mai mici. Lucrătorii TimPark nu sunt de acord, spunând că oricum au pierdut la bani anul trecut, după trecerea sistemului de parcare de la Administraţia Domeniului Public (ADP) la SDM, când le-au fost scăuzte salariile şi au pierdut bonurile de masă. Nemulţumiţii vor decide în zilele următoare dacă şi sub ce formă vor protesta.

„E un proces intern. Momentan, inspectorii noştri sunt pe teren. Suntem la nivel de discuţii, oamenii s-au adresat sindicatului care negociază cu conducerea colectivă. Noi sperăm să ţinem sub control situaţia şi să nu ajungem la conflicte”, a declarat Ionel Ursu, şeful Serviciului Timpark, citat de pressalert.ro.

TimPark, noul sistem de parcare în Timişoara, a intrat în vigoare începând de la 1 martie 2013, şi este practic fostul TelPark, cu câteva modificări. Principala schimbare a fost dispariţia tichetelor de parcare, plata putând fi făcută (cu excepţia abonamentelor pe termen lung) doar cu ajutorul telefonului mobil.

Citeşte şi:

Anomalia TimPark: parcare cu 2,7 lei prin SMS, 1,5 lei prin apel pe telefon. Timişorenii preferă varianta mai scumpă

Petiţie împotriva TimPark-ului lui Robu: "Timişoara merită un sistem de parcare european"

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite