Maşină „parcată” în râul Bega, sâmbătă dimineaţa, în apropierea unui club de fiţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei tineri au fost în pericol de moarte în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce maşina în care se aflau a ajuns în râul Bega, în faţa clubului Fratelli din Timişoara. Cei trei, doi băieţi şi o fată, s-au ales, însă, doar cu o sperietură.

Incidentul s-a petrecut în jurul orei 4.00 dimineaţa, iar automobilul, un BMW, a ajuns în apă chiar în faţa localului foarte frecventat de tineri. „Maşina era parcată neregulamentar şi ar fi căzut cu spatele în Bega. Proprietarul a dorit să aducă o macara deoarece noi nu am avut un utilaj pus la dispoziţie pentru a nu îi distruge maşina. Nu s-au semnalat victime”, a declarat Iulian Balica, de la ISU Banat, citat de pressalert.ro.

Poliţia şi pompierii au venit la locul incidentului, însă proprietarul le-a cerut să lase maşina în Bega, de teamă că o eventuală intervenţie a echipajului ISU ar afecta automobilul mai mult decât apa. BMW-ul a fost, în cele din urmă, scos din râu la 12 ore după incident.

Citeşte şi:

Rockerii de la Cargo, implicaţi într-un accident pe Valea Oltului

FOTO A distrus cel mai frumos pod din Timişoara şi s-a făcut nevăzut

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite