În plină criză timişorenii s-au căsătorit mai puţin şi au făcut mai mulţi copii
0
Cifrele din acest an, comparativ cu 2008 arată că timişorenii nu s-au dat înapoi de la naşterea copiilor, dar au fost mai precauţi în privinţa căsătoriilor. Decesele au atins cote mai mari decât anul trecut.
Potrivit datelor de la Primăria Timişoara în 2009 s-a înregistrat un număr de 6.415 nou-născuţi, comparativ cu 6.275 în 2008. „Este al treilea an în care cifrele privind naşterile sunt în creştere”, a spus purtătorul de cuvânt al Primăriei Timişoara, Lăcrămioara Condea.
În privinţa deceselor, numărul lor în 2009 este cu aproape 250 mai mare decât anul trecut. La nivelul municipiului Timişoara au fost înregistrate în primele 11 luni ale acestui an 3.742 de decese, comparativ cu 3.498 anul trecut.
Doar numărul căsătoriilor este mai mare în 2008 decât în acest an, înregistrându-se 2.395 de căsătorii, copmarativ cu 2.493 anul trecut.
Părerea specialistului: scade calitatea vieţii
Sociologul Alin Gavrieliuc consideră că cifrele reflectă realitatea, iar numărul naşterilor a crescut încă sub influenţa vremurilor bune, aşteptându-se lao scădere în următoarele 18 luni. „Este de aşteptat ca pe termen mediu să se cunoască o aplatizare şi chiar o scădere a numărului de naşteri, corelată cu o scădere a numărului de căsătorii şi o creştere a numărului de decese. Toate aceste lucruri sugerează o relativă scădere a calităţii vieţii”, a spus sociologul.























































