Fostul primar al Timişoarei, decorat de preşedintele Germaniei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gheorghe Ciuhandu, cel care până în 2012 a condus administraţia locală timp de patru mandate consecutive, va primi Ordinul de Merit al Republicii Federale Germania, acordat de preşedintele federal Joachim Gauck.

Absolvent al Liceului "Nicolaus Lenau" din Timişoara şi vorbitor de limba germană, Gheorghe Ciuhandu va fi decorat cu ordinul şi medalia Crucea de Merit Clasa 1, în rang de ofiţer (Verdienstkreuz 1. Klasse), în semn de recunoaştere a activităţii deosebite depuse în cele patru mandate de primar al Timişoarei.

Distincţia a fost creată de către primul preşedinte al Germaniei, Theodor Heuss, la 7 septembrie 1951, şi se acordă pentru realizări deosebite aduse construcţiei Germaniei prin activitate politică, socio-economică sau intelectuală. Fostul primar al Timişoarei a sprijinit investiţiile germane în Banat, chiar şi controversata fabrică de cauciucuri Continental, iar mai multe clădiri istorice din oraş au fost renovate cu fonduri din Germania.

”Este un gest frumos şi am rămas foarte plăcut impresionat şi mirat pentru că mi-a fost acordat acest merit acum, când nu mai sunt primar, şi când m-am retras din toate funcţiile publice. Mă simt onorat”, a spus Gheorghe Ciuhandu, citat de pressalert.ro. Ceremonia va avea loc pe 10 octombrie, la Ambasada Germaniei din Bucureşti.

Citeşte şi:

Primarul care a schimbat faţa Timişoarei: „Privatizările erau făcute de securisto-comunişti, iar singura alternativă era să aducem capital străin”

Gheorghe Ciuhandu, fostul primar al Timişoarei: “Ca şi în cazul Aeroportului Timişoara, guvernanţii de la Bucureşti sunt pe cale să comită o greşeală gravă”

Gheorghe Ciuhandu, cel mai longeviv primar al Timişoarei post-decembriste, şi-a scris memoriile

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite