Elev de clasa a XII-a, la ieşirea din BAC: „Lucrez deja în securitate biometrică. Nu mai am ce să învăţ la Politehnică şi alte facultăţi din România sau din Europa”
0Examenul de Bacalaureat s-a terminat vineri, 8 iulie, cu proba la alegere corespunzătoare profilului. În funcţie de preferinţe, elevii au ales să dea BAC-ul din Biologie, Chimie, Psihologie, Geografie, Logică sau Informatică. Printre cei care au dat examen la informatică a fost şi Viorel Baicu, un elev din Lugoj care a declarat la ieşirea din examen că facultăţile din România şi din Europa sunt sub nivelul său de cunoştinţe.
Peste 4.300 de elevi din judeţul Timiş au participat la ediţia din 2016 a examenului de Bacalaureat. Cele mai grele au fost probele scrise, iar luni a fost proba scrisă la Limba şi Literatura Română. Cinci elevi din judeţul Timiş au fost eliminaţi la această probă. Joi, a fost proba la Matematică, de unde a fost eliminat un elev, fiul primarului din comuna Tomeşti.
De la ultima probă, susţinută vineri, nu a fost niciun elev eliminat. „Elevii au înţeles că examenul este unul foarte serios şi nu este de joacă”, au găsit explicaţia reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Timiş. Elevii care au susţinut BAC-ul la Colegiul „Iulia Haşdeu”, din Lugoj au declarat la ieşirea din examen că subiectele au fost foarte accesibile. O tânără care a dat BAC-ul la Geografie a spus că ia sigur peste 9. Absolventa a mai declarat că vrea să urmeze cursurile Facultăţii de Drept din Timişoara pentru a urma o carieră în avocatură.
Declaraţia zilei a oferit-o, însă, Viorel Baicu, un elev de la Colegiul Iulia Haşdeu, care a dat BAC-ul din Informatică. Întrebat dacă vrea să urmeze, ca şi colegul său, cursurile Universităţii Politehnica, Viorel Baicu a spus că nu vrea să meargă la nicio facultate pentru că a depăşit deja nivelul de cunoştinţe pe care i l-ar putea oferi vreo facultate din România sau din Europa.
„Eu lucrez de doi ani în securitate biometrică, recunoaştere facială, recunoaştere de amprente şi lucruri de genul acesta care ne ajută să scăpăm de parole. Lucrez cu cea mai mare firmă care se ocupă de aşa ceva. Firma are mai multe tehnologii dezvoltate, am contribuit la dezvoltarea lor şi cel mai mare câştig a fost experienţa. Nu mai am ce să învăţ la Politehnică sau alte facultăţi din România sau Europa. Eventual, m-aş duce la MIT (Massachusetts Institute of Technology) din America. E singura facultate la care m-aş duce ”, a declarat tânărul care vrea să îşi deschidă propria afacere în domeniul it. „Pot dezvolta o aplicaţie care să devină populară şi să fie cumpărată de unul dintre giganţi până la sisteme de securitate pentru instituţiile publice sau guverne”, a mai declarat Viorel Baicu.
Acesta s-a făcut remarcat deja în industria IT. La ediţia din 2015 a HackTM, un eveniment dedicat tinerilor pasionaţi de IT, Viorel a dezvoltat, alături de alţi doi tineri o aplicaţie care promite să revoluţioneze industria auto. „Pe scurt, am imaginat un sistem complet care se pune în maşină şi înlocuieşte sistemul multimedia actual, cu ecranul acela pe care îl ştim toţi şi pe care fiecare producător îl customizează cum vrea. Noi luăm acel sistem şi îl înlocuim cu sistemul nostru, CaroOS, care se conectează la mufa de diagnoză a maşinii şi astfel ia datele. Sistemul are şi un Appstore. Punem în mâna dezvoltatorilor de aplicaţii toate datele pe care maşina le oferă prin acea mufă de diagnoză OBD, iar ei pot face ce aplicaţii vor, doar imaginaţia este limita. Sistemul va fi, în viziunea noastră, unic pentru toate automobilele. Ca să zisc aşa, noi oferim ciocanul şi cuiele, iar dezvoltatorii sunt invitaţi să bată cuiele în scânduri aşa cum vor ei”, a declarat Viorel pentru redesteptarea.ro, după obţinerea premiului la HackTm 2015. Aplicaţia a fost prezentată şi în cadrul emisiunii I Like IT de la Pro Tv. Dezvoltatorii acestei aplicaţii au spus că invenţia lor poate revoluţiona industria auto.