Dorel Batovski este pilotul care trăieşte la înălţime
Timişorean prin adopţie, a pilotat la început avioane militare cu reacţie, iar astăzi e pilot de curse comerciale şi vicepreşedinte într-o companie de aviaţie.
Meseria şi viaţa pe care o trăieşte zi de zi Dorel Batovski ar putea atrage cu uşurinţă invidie. În copilărie îşi dorea să muncească în agricultură, dar trecerea timpului l-a reorientat spre un domeniu în care siguranţa călătorului şi rapiditatea de a ajunge din punctul A în punctul B sunt esenţiale. Născut în 1966, Dorel Batovski şi-a început cariera în aviaţie ca pilot militar în Forţele Aeriene Române. Aici a avut ocazia să întâlnească oameni de cea mai bună calitate, care l-au învăţat să cunoască, dar mai ales să stăpânească păsările de fier.
„Nu cred să existe vreun copil care să nu fie fascinat de zbor sau de avioane. Televiziunea joacă un rol important în cunoaşterea zborului, în formarea pasiunii, dar diferenţa dintre ceea ce observi în documentare şi momentul în care urci într-un avion sau ai ocazia să păşeşti în cabina de zbor nu are comparaţie. Am trăit ani frumoşi în aviaţia militară. La un moment dat am simţit nevoia unei schimbări, dar ştiam că nu pot să părăsesc aviaţia. Zborul înseamnă adrenalină”, spune Dorel Batovski.
România, frumoasă de sus
Până să părăsească aviaţia militară, timişoreanul a studiat Dreptul, tot datorită unei pasiuni. În 2003 a făcut primii paşi pentru obţinerea licenţei de pilot civil, iar la scurt timp s-a alăturat companiei Carpatair. A avut o evoluţie profesională bună, deţinând pe rând poziţiile de copilot pe ambele tipuri de aeronave SAAB din dotarea companiei, apoi de pilot comandant, instructor şi examinator de zbor.
Din ianuarie 2007, Dorel Batovski a deţinut funcţia de ofiţer pentru siguranţa zborului. Sarcina sa era să se ocupe de implementarea standardelor de siguranţă şi monitorizare a activităţii operaţionale. Profesionalismul lui Dorel Batovski a fost recompensat în ianuarie 2010 cu funcţia de Director General Adjunct Operaţiuni.
„Să nu credeţi că este uşor să zbori. Meseria de pilot pare atractivă, dar riscurile la care te expui nu sunt puţine. Orice gest trebuie să fie calculat. Din această cauză am şi participat la o serie de cursuri de management a siguranţei zborului. De la mii de metri înălţime, România pare mult mai frumoasă. Ba chiar semănăm cu celelalte ţări. Nu există graniţe şi nici răutate”, mai spune Dorel Batovski.
Şi soţia timişoreanului lucrează în compania de aviaţie, astfel că timpul la lucru trece mai uşor. De cele mai multe ori, cei doi pleacă împreună la lucru, dar se întorc separat, pentru că Dorel Batovski nu stă întotdeauna la birou. Cel puţin şapte zile pe săptămână trece la manşa avionului şi zboară în toată Europa.
Întrebări şi răspunsuri
Ce cursuri aţi urmat?
În 2007 am absolvit cursul de Investigare a Accidentelor, susţinut de SAS Flight Academy la Stockholm, în 2008, cursul IATA de Management şi Planificare a Răspunsului pentru Situaţii de Urgenţă în Aviaţie, curs ţinut la Chişinău, în Republica Moldova, iar anul trecut, cursul ICAO despre Sistemul de Management al Siguranţei (Safety Management System), la Bucureşti.
Care avion vă este cel mai drag?
Toate avioanele îmi sunt dragi. Toate sunt unice în felul lor. Pot să vă spun că m-am simţit mai legat de avioanele militare cu reacţie, în special supersonicul MIG 21 Lancer. O legătură la fel de specială am cu aeronavele SAAB.
Ce-i place
„Atunci când nu sunt la birou sau nu mă ocup de curse, îmi place să stau alături de familia mea. Îmi place să cred că în România se va trăi mai bine. Tocmai din această cauză nici nu am plecat din ţară”.
Ce nu-i place
„Nu îmi plac oamenii neserioşi, mincinoşii sau profitorii. Nu îmi place să îmi bat joc de timpul sau de munca mea. Nu îmi plac acele persoane care aşteaptă să li se întâmple minuni, dar nu înterprind nicio măsură pentru a se ajuta de unele singure”.
Profil
NĂSCUT. 14.03.1966
EDUCAŢIE. Academia Forţelor Aeriene Române
FAMILIE. Căsătorit, un copil





















































