De ce s-a anulat concertul lui Kusturica de Ziua Timişoarei. Admirator al Rusiei, sârbul nu va mai împărţi scena cu ucrainenii de la Kalush Orchestra

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emir Kusturica FOTO Wikipedia.org
Emir Kusturica FOTO Wikipedia.org

Emir Kusturica nu a mai dorit să susţină concertul din 3 august de Ziua Timişoarei fără, însă, să explice motivele. Spectacolul nu este anulat, ci amânat, au anunţat cei de la Casa de Cultură din Timişoara.

Programul zilei de 3 august, de Ziua Timişoarei, ar fi trebui să se încheie cu un concert susţinut de Emir Kusturica şi The No Smiking Orchestra. Cu câteva zile înainte de eveniment, organizatorii au anunţat, sec, fără să intre în detalii, că s-a făcut o schimbare în program: “Concertul Kusturica & The No Smoking Orchestra a fost amanat, de comun acord cu artistul”.

Anularea concertului Emir Kusturica şi The No Smiking Orchestra a creat o veritabilă dezbatere în mediul online. 

Cei mai mulţi internauţi sunt de părere că organizatorii au decis să renunţe la concertul cu Emir Kusturica, deoarece Kusturica este un fan declarat al Rusiei. Recent, regizorul sârb a acceptat chiar oferta ministrului rus al Apărării, Serghei Şoigu, de a ocupa funcţia de director şef al Teatrului Central al Armatei Ruse de la Moscova. 

În contextul în care Kusturica urma să cânte chiar după trupa ucraineană Kalush Orchestra, câştigătorii Eurovision din acest an, timişorenii cred că anularea concertului nu a fost deloc întâmplătoare.

Conform Cameliei Mingasson, directorul Casei de Cultură din Timişoara, Emir Kusturica a fost cel care a cerut suspendarea contractului, fără, însă, să dea detalii despre motiv. 

„Şi noi l-am aşteptat la Timişoara pe Emir Kusturica. A fost destul de greu să-l aducem, mai ales că din ceea ce a anunţat artistul, se află într-un turneu de retragere. De comun cu artistul am decis să amânăm concertul, nu să-l anulăm! El ne-a propus, iar noi am acceptat. Motivele reale pentru care acest lucru s-a întâmplat nu ştiu să vi le spun. Eu sper că va veni momentul să-l vedem pe Kusturica la Timişoara. Chiar nu sunt în măsură să spun dacă a fost un gest politic. Pe internet circulă tot felul de zvonuri, dar eu nu vreau să mă amestec în ele. Kusturica este apreciat mai ales în Banat, ştiţi foarte bine că noi apreciem tot ce e sârbesc, este un mare artist, şi îmi doresc din tot sufletul să-l revedem cât mai curând la Timişoara”, a declarat Camelia Mingasson.

Kalush Orchestra, cap de afiş la Ziua Timişoarei

În condiţii în care Emir Kusturica nu mai vine la Timişoara, la concertele de Ziua Timişoarei cap de afiş vor fi ucrainenii de la Kalush Orchestra, aflaţi în premieră în România.

„Kalush Orchestra este o trupă nouă, acum este pe val în contextul pe care îl cunoaştem cu toţii, şi se bucură de turneul pe care-l fac în Europa şi America. Ei au inclus Timişoara după ce turneul international era stabilit. Nu cred că era o problemă pentru ei să urce pe scenă cu Emir Kusturica. Prefer să cred asta”, a mai declarat Camelia Mingasson.

Kusturica şi-a construit un sat în Serbia

Emir Kusturica s-a născut la 24 noiembrie 1954, în Bosnia-Herţegovina, la Sarajevo, şi este unul dintre cei mai apreciaţi cineaşti din Europa. 

A câştigat de două ori Palme d’Or la Cannes, cu „Tata în călătorie de afaceri“ şi „Underground“, şi are în palmares marile premii ale festivalurilor de film de la Veneţia şi de la Berlin. 

După izbucnirea războiului în fosta Iugoslavie, Kusturica a emigrat în Franţa. Acolo a realizat filmul „Arizona Dream“, cu Johnny Depp, Faye Dunaway şi Jerry Lewis în rolurile principale.

Emir Kusturica FOTO Wikipedia.org

Emir Kusturica FOTO Wikipedia.org
 

De la mijlocul anilor 2000, principala reşedinţă a lui Kusturica este Küstendorf, un oraş care a fost construit pentru filmul său “Life Is a Miracle”, în regiunea Mokra Gora din Serbia. 

Vă mai recomandăm să citiţi:

FOTO Teleportaţi în lumea de poveşti a lui Emir Kusturica. Cum arată satul pe care regizorul şi l-a construit în Serbia

Ucrainenii de la Kalush Orchestra, câştigătorii Eurovision 2022, concertează de Ziua Timişoarei VIDEO

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite