Centrul de testare COVID, redeschis la  Timişoara. „Creşterea numărului de cazuri a făcut necesară înfiinţarea lui”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Centrul de testare COVID la Timişoara
Centrul de testare COVID la Timişoara

Măsurile de protecţie, masca, spălatul cât mai des pe mâini, dar şi testarea continuă să fie principalii factori de reducere a răspândirii bolii, spun specialiştii.

Începând de luni, 8 august, în cadrul Spitalului de Boli Infecţioase Victor Babeş din Timişoara se va deschide un centru de testare a persoanelor cu simptomatologie Sars-CoV-2, conform definiţiei de caz.  

Acesta va funcţiona de luni până vineri, între orele 8.00 şi 9.00. Testarea este de tipul RT-PCR, iar rezultatul se va comunica, telefonic, în aceeaşi zi.  

Recoltarea probelor se va face într-una dintre construcţiile modulare amplasate în curtea unităţii sanitare. Testarea este gratuită şi nu este necesară programare.  

“Creşterea numărului de cazuri a făcut necesară înfiinţarea acestui centru de testare. Din păcate, în fiecare zi, avem în jur de 400-500 de cazuri de COVID 19 confirmate în Timiş. Din fericire, însă, majoritatea sunt forme uşoare, care nu necesită internare. Astăzi, în spital sunt internaţi 29  pacienţi, dintre care patru în Secţia de Terapie Intensivă. Aceştia au o formă severă de boală şi luptăm împreună cu ei pentru a învinge acest virus”, a spus Diana Manolescu, director medical la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara. 

Măsurile de protecţie, masca, spălatul cât mai des pe mâini, dar şi testarea continuă să fie principalii factori de reducere a răspândirii bolii, spun specialiştii.  

“Într-o prima fază, am decis ca Centrul să fie deschis doar timp de o oră, dimineaţa, iar rezultatul să fie comunicat în cursul aceleiaşi zile. Analiza probelor se va face în spital, şi asta pentru că laboratorul nostru are un aparat RT-PCR de ultimă generaţie. În funcţie de evoluţia numărului de cazuri, dacă va fi necesar, vom creşte programul de testare”, a mai spus Diana Manolescu. 

În cadrul Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeş Timişoara funcţionează şi un centru de evaluare a pacienţilor infectaţi cu Sars-CoV-2. Programul acestuia este de luni până vineri, între orele 13.00 şi 17.00.

Vă mai recomandăm să citiţi:

Noile tulpini de coronavirus au o afinitate mai mare pentru copii. Medic pediatru: „COVID n-o muritu', numa' un pic s-o hodinitu'”

Mesajul Ro-Alert pentru caniculă dă rezultate. Mai puţini oameni la Urgenţe. „Oamenii au înţeles avertizările“

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite