Ce înseamnă să fii pocăit şi greşeala pe care o fac mulţi români. Toate diferenţele între simpli credincioşi şi cei pocăiţi

Esenţă a creştinismului, pocăinţa a ajuns să fie considerată de mulţi români doar părăsirea bisericii tradiţionale şi împărtăşirea crezului unor biserici protestante. Folosit de multe ori în sens peiorativ, termenul de „pocăit” este greşit atribuit „sectanţilor”, aşa cum sunt numiţi creştinii din confesiunile protestante. În realitate, pocăinţa este o stare pe care ar trebu să o experimenteze orice creştin.

Pocăinţa este vestită pentru prima dată în Sfânta Scriptură de Ioan Botezătorul, care boteza în pustie, propovăduind botezul pocăinţei pentru iertarea păcatelor. Mântuitorul Iisus Hristos, iar mai apoi sfinţii apostoli i-au chemat pe oameni la pocăinţă. După 2.000 de ani, foarte mulţi români care se declară creştini, înţeleg greşit pocăinţa, definind-o ca părăsirea Bisericii Ortodoxe şi împărtăşirea crezului altor confesiuni religioase. Inclusiv ediţia electronică a DEX-ului îl defineşte pe „pocăit”, printre altele, ca un adept al unei secte religioase.

În realitate, pocăinţa este o stare pe care orice om care se declară creştin, indiferent de confesiune, ar trebui să o experimenteze. Termenul de „pocăinţă” vine din grecescul „metanoia” şi înseamnă schimbarea modului de gândire, înnoirea minţii. „Pocăinţa este una din cele şapte taine ale Bisericii Ortodoxe şi se referă în primul rând la recunoaşterea păcatelor săvârşite, părerea de rău pentru acestea şi hotărârea de a nu le mai săvârşi. Practic acest lucru se realizează în Biserică prin taina spovedaniei, când omul merge la biserică pentru a-şi mărturisi păcatele şi pentru a încerca să îşi îndrepte viaţa în adevăratul sens al cuvântului. Ar trebui ca după acest moment al pocăinţei, omul să îşi schimbe viaţa, să devină un om mai apropiat de Dumnezeu, mai împăcat cu sine, cu ceilalţi şi mai înclinat spre a săvârşi binele”, a explicat preotul ortodox de la Mitropolia Banatului, Zaharia Pereş.

Potrivit preotului, un om care se pocăieşte îşi schimbă viaţa în bine, atât în familie, cât şi în societate. „Au fost oameni  care, după o mărturisire sinceră a păcatelor înaintea lui Dumnezeu au luat hotărârea de a fi altfel. Au renunţat la foarte multe lucruri pe care le făcuseră până în acel moment. Lucrul acesta s-a văzut şi peste timp în familia lor, în viaţa lor, la serviciu, acasă şi pretutindeni. O astfel de întoarcere a omului spre Dumnezeu i-a luminat drumul spre a fi mai bun şi spre a fi mai milostiv, mai înclinat spre a fi mai aproape de Dumnezeu şi de oamenii din jurul lui”, a mai spus preotul Zaharia Pereş.  

Preotul timişorean a mai spus că primul pas pentru pocăinţă este conştientizarea păcatului şi întoarcerea la Dumnezeu. O altă viziune greşită cu privire la pocăinţă este setul de restricţii impuse odată cu pocăinţă. „Pe oamenii care sunt apropiaţi de Dumnezeu nu trebuie să-i sperie restricţiile. Ideea de restricţii nu trebuie să devină una de speriat. Lucrurile se pot restricţiona cu voie bună, fără să faci un efort în acest sens. Dacă reuşeşti să faci acest lucru nu mai vezi pocăinţa ca o povară, o să o vezi ca pe o rânduială a firii pe care o faci fără un efort considerabil”, a mai spus preotul. „Un om pocăit înseamnă un om care poate să îşi vadă limitele. Un om care are mintea orientată spre Dumnezeu, dar care este conştient că la Dumnezeu ajungi punând ordine în viaţa ta. Pocăinţa e un proces, e un mod de a fi. Un om care trăieşte în viaţa lui pocăinţa este mult mai atent la cei din jur. Nu poţi să fii un om bun, fără să fii bun cu cei din jur”, a spus şi preotul Mircea Silaghi. 

La rândul său, pastorul baptist Alex Neagoe, susţine că pocăinţa presupune un regret adânc pentru ceea ce omul nu a făcut bine şi dorinţa de a trăi în ascultare de Dumnezeu. „Există momentul acela în care cineva se întâlneşte în fiinţa sa cu Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu, este pocăinţa aceea care duce la naşterea din nou, la transformarea fiinţei, dar pocăinţa este o chestiune de durată. Oridecâte ori cineva constată că a făcut ceva ce nu este după placul lui Dumnezeu, trebuie să se întoarcă la Dumnezeu cu pocăinţă, cu regret şi să decidă să nu mai repete. Altfel spus, din momentul în care cineva îl cunoaşte cu adevărat  pe Iisus Hristos, omul acela nu se mai regăseşte în păcat. Chiar dacă se întâmplă să facă lucruri care nu sunt bune, omul acela nu se mai regăseşte în ele şi caută să le abandoneze, să le regrete”, a declarat pastorul.

Alex Neagoe a mai spus că, deşi este o stare profundă a inimii, pocăinţa trebuie să se vadă în fapte. „Esenţa pocăinţei este chimbarea radicală la nivelul minţii şi a sufletului şi asta trebuie să se traducă în fapte. Sunt câteva aspecte punctuale care însoţesc pocăinţa. Un element cheie al pocăinţei este viaţa de simplitate, adică a nu mai pune accent pe lucrurile care ţin de lumea aceasta, ci o focalizare pe comorile cereşti. Pocăinţa reală se regăseşte în viaţa de fiecare zi. Pocăinţa nu este ceva ce se face doar la biserică. Este ceva ce trebuie să facem în fiecare zi”, a mai explicat pastorul timişorean.

Pastorul atrage, la rândul său atenţia, că pocăiţa este interpretată greşit prin prisma a tot felul de restricţii. „Nu aceata este ideea pocăinţei, o serie lungă de nu-uri. Este o schimbare a valorilor şi de aceea omul care se pocăieşte înaintea lui Dumnezeu renunţă de bunăvoie la lucrurile rele sau inutile, care îl frânează în progresul său spiritual sau fac rău relaţiei cu semenii. Sunt aspecte care decurg natural din dorinţa cuiva de a-l respecta pe Dumnezeu, de a-şi respecta semenii şi a se respecta pe sine însuşi”, a mai spus Alex Neagoe.  

Pastorul susţine că pocăinţa unui om nu depinde de confesiunea creştină din care face parte, dar consideră că pocăinţa trebuie exprimată prin botezul pe care l-a urmat Mântuitorul. „Poate să fie un om pocăit dacă omul acela în mod real îşi regretă păcatul, se împacă cu Hristos şi se străduieşte să trăiască în ascultare de Dumnezeu, dar ce mai găsim ca şi componentă este că, la Ioan Botezătorul, cei care se pocăiau veneau să fie botezaţi ca persoane adulte care de bunăvoie cereau lucrul acesta. Exprimau această pocăinţă printr-un botez pe care îl solicitau de bunăvoie. Scufundarea în apă subliniează esenţa pocăinţei, moartea, îngroparea omului vechi, care iubea păcatul şi învierea la o viaţă nouă la ascultarea de Dumnezeu. Aceasta era expresia vizibilă a pocăinţei pe care cineva şi-o asuma”, a mai spus pastorul.

Cum s-a schimbat viaţa unui medic care s-a pocăit

Ionel Cioată este unul din medicii ginecologi renumiţi din Timişoara şi a experimentat pocăinţa în viaţa sa din momentul în care a hotărât să nu mai facă avorturi la cerere. Mulţi dintre cunoscuţii şi prietenii doctorului Cioată au crezut în momentul acela că medicul şi-a schimbat religia, că a îmbrăţişat un alt crez decât al Bisericii Ortodoxe. Ionel Cioată a rămas însă în creştin ortodox convins, dar a experimentat puterea pocăinţei. „A fi pocăit înseamnă a recunoaşte că ai greşit, că îţi pare rău şi nu mai faci. Să îţi plângi păcatul în faţa lui Dumnezeu, sub patrafirul părintelui care te spovedeşte. Eu am plâns mult timp. În momentul în care realizezi că eşti într-un păcat şi te pocăieşti înseamnă că viaţa ta se orientează spre o viaţă frumoasă în care să nu mai păcătuieşti. Sigur că firea lumească te îndeamnă să păcătuieşti, dar trebuie să stai tare”, a declarat medicul Ionel Cioată.

Medicul a mai declarat că din momentul în care a renunţat să mai facă avorturi şi s-a pocăit de păcatele sale, se gândea că o să îşi piardă pacienţii, dar decizia pe care a luat-o i-a schimbat viaţa în bine, atât în familie cât şi pe plan profesional. „Viaţa mea s-a schimbat, familia mea s-a schimbat, relaţia mea cu pacienţii s-a schimbat şi tot mai mulţi pacienţi au început să vină la mine. Bunul Dumnezeu mi-a dovedit că El este bun, iubitor şi iertător”, a declarat medicul pentru care relaţia cu Dumnezeu ocupă un loc special în viaţă.