BC Timişoara e gata de următoarele două meciuri ale finalei: ori la bal, ori la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bănăţenii au pierdut primele două partide, pe teren propriu, în finala play-off-ului Diviziei A de baschet masculin, cu CSU Ploieşti. Azi şi mâine, de la orra 20.00, în Sala Sporturilor din Brazi, se desfăşoară meciurile trei şi patru.

BC Timişoara a pierdut fără drept de apel cele două meciuri de acasă, disputate săptămâna trecută. Cum finala se joacă pe sistemul "cel mai bun din şapte", elevii lui Predrag Badnjarevici trebuie să câştige cel puţin una dintre întâlnirile din deplasare, pentru a duce finala mai departe. Ambele partide de la Ploieşti (de fapt, din comuna Brazi, la marginea oraşului), vor fi arbitrate de brigada formată din Marius Ciulin, Fabiana Niţu şi Laszlo Bukuresti.

"Nu ştim ce se va întâmpla acolo, va fi extraordinar de greu. Primul meci este cel mai important. Dacă mergem încrezători şi mult mai concentraţi decât am fost aici, putem să avem o şansă. Trebuie să câştigăm. Dacă reuşim prin jocul pe care l-am arătat de-a lungul sezonului să câştigăm meciul al treilea, eu spun că avem mari şanse şi la cel de joi, dar important e primul meci de la Brazi. Trebuie să începem să facem ceva şi noi în finala asta, nu numai să pierdem două meciuri. Ne-am uitat la video, am văzut ce am greşit. E foarte simplu: am jucat slab. Ăsta nu este nivelul nostru, nu este ce-am arătat noi de-a lungul sezonului. E păcat că am evoluat aşa chiar în finală, unde ar trebui să joci cel mai bine. Să sperăm că am şi învăţat din ce am greşit şi sigur vom arăta o altă faţă", a spus Bogdan Popescu pentru site-ul oficial al clubului timişorean.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite