Angajat ISU acuzat pe nedrept că a furat un laptop. Lecţia primită de reclamagiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un angajat al ISU Arad a fost acuzat pe nedrept că a furat un laptop FOTO Isu Arad
Un angajat al ISU Arad a fost acuzat pe nedrept că a furat un laptop FOTO Isu Arad

Un bărbat din Arad a fost condamnat la nouă luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pentru inducerea în eroare a organelor judiciare pentru că a formulat o plângere împotriva unui angajat ISU doar ca să se răzbune pe el.

Totul a început în 12 august 2019, când reclamantul a depus o plângere penală împotriva unui angajat ISU Arad, acuzându-l că în data de 25 august 2018 i-a furat un laptop din casă. Plângerea penală a fost depusă la Parchetul Judecătoriei Lipova, dar pentru că angajatul ISU este cadru militar dosarul a ajuns la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara. În plângerea penală, reclamagiul a arătat că un martor i-a spus cele întâmplate.

Acuzaţiile, demontate de principalul martor

Audiat de procurorul de caz, martorul a spus că nu a spus niciodată că angajatul ISU a furat vreun laptop. Mai mult decât atât, nici nu a văzut în casa reclamantului vreun laptop. „Cu ocazia audierii sigurului martor propus, acesta a explicat în faţa procurorului militar intenţia vădită a inculpatului de a-l denigra prin orice mijloc pe militar, inclusiv prin oferirea de foloase materiale subţanţiale pentru a-i înşcena subofiţerului comiterea unor fapte grave”, a arătat procurorul în ordonanţa de clasare.

„O eroare regretabilă”

Povestea nu s-a încheiat, însă, cu clasarea dosarului deschis pe numele pompierului acuzat pe nedrept. Procurorul i-a deschis reclamantului dosar pentru inducerea în eroare a organelor judiciare şi l-a trimis în judecată. „Inculpatul i-a adus (n.r. angajatului ISU) o gravă atingere imaginii sale publice, de la locul de muncă şi i-a cauzat numeroase neplăceri în familie şi a locul de muncă”, s-a arătat în rechizitoriu. 

Bărbatul a recunoscut acuzaţiile de inducer în eroare a organelor judiciare, dar a spus că „a săvârşit fapta dintr-o eroare regretabilă ca urmare a înţelegerii greşite a stării de fapt”. În urma procesului, reclamagiul a fost condamnat de Judecătoria Lipova la nouă luni de închisoare cu suspendare. Sentinţa nu este definitivă.

Vă recomandăm să citiţi şi: 

EXCLUSIV Situaţie incendiară pentru pompierii din Timişoara. Angajaţii se înghesuie la demisii

Un angajat ISU întors din Italia a intrat în carantină la o zi după ce a lucrat ore în şir pe o ambulanţă SMURD

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite