Târgu-Mureş: Peste 50% dintre mureşeni şi-au plătit impozitele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mult de jumătate dintre contribuabili şi-au plătit deja integral impozitele pe casă şi terenuri pentru anul în curs.

Oamenii s-au grăbit să scape de datorii, profitând astfel de reducerea de 10% oferită de Primărie celor care au venit până astăzi să îşi plătească taxele locale. „Până în prezent, impozitul pe clădiri şi terenuri a fost plătit integral în proporţie de 58%, iar cel pentru mijloace de transport în procent de 45%. Aceste sume plătite în avans reprezintă pentru noi un ajutor fiscal, pentru că putem să dispunem din timp de aceşti bani pentru a derula investiţiile şi programele pentru oraş", a precizat Ercsei Francisc, Şeful Serviciului Impozite şi Taxe din cadrul Primăriei Târgu-Mureş.

Printre cei care au beneficiat de acest bonus s-a numărat şi Emilia Moldovan, care a venit să-şi plătească impozitul pe maşină şi casă, în valoare totală de 1.000 de lei. „Am primit 108 lei reducere şi mă bucur. Ştiam că discount-ul se acordă doar până în 31 martie, aşa că am venit din timp să plătesc", spune femeia.

Târgu-Mureş

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite