Polițist condamnat pentru că a ologit un bărbat încătușat care făcea scandal. Totul a fost filmat

0
Publicat:

Un polițist din Miercurea Ciuc a fost condamnat pentru purtare abuzivă deoarece i-a rupt piciorul unui bărbat încătușat. Pentru a-l intimida, agentul chiar a îndreptat pistolul către acesta.

A îndreptat arma spre un bărbat pentru a-l intimida Foto: Arhivă Adevărul
A îndreptat arma spre un bărbat pentru a-l intimida Foto: Arhivă Adevărul

Incidentul s-a produs pe 21 februarie 2018, la Miercurea Ciuc (Harghita), când un bărbat, Sandor Dali, care era agresiv și se afla sub influența alcoolului, a fost adus la sediul Poliţiei municipiului Miercurea Ciuc pentru că o urmărea pe fosta sa iubită. Bărbatul a fost încătușat de polițiști după ce a refuzat să se supună solicitărilor acestora și pentru că le adresa cuvinte jignitoare, și în română, și în maghiară.

Ajuns la Poliție, acesta a continuat să jignească şi să ameninţe poliţiştii. La un moment dat, în holul Poliţiei și-a făcut prezența și Marius Florin Călin, agent şef principal de poliţie în cadrul Biroului Rutier, care urma să iasă de la muncă și trebuia să predea armamentul ofiţerului de serviciu.

Agentul a început să se enerveze de injuriile pe care acesta le arunca tuturor, iar când şi-a verificat arma pentru a o preda, a îndreptat-o spre bărbatul încătușat, pentru a-l intimida şi a-l face să tacă.

Secvența a fost filmată de un viitor polițist

Conflictul a escaladat, tensiunea a ajuns la maximum, astfel că polițistul l-a înhățat pe bărbat, l-a smucit, l-a lovit cu genunchiul în zona feței, moment în care acesta s-a dezechilibrat, iar în timpul căderii şi-a fracturat piciorul drept fără a mai putea să se ridice. 

Întreaga scenă a fost filmată de către un elev al Școlii de Poliție aflat în practică, pe care chiar polițiștii l-au pus să filmeze, pentru că încătușatul era foarte agresiv și ei au vrut să probeze prin înregistrarea video comportamentul acestuia, în cazul în care se întâmplă ceva. Care s-a și întâmplat. Numai că bărbatul încătușat, din agresor, a devenit victimă.

La sediul Secției de Poliție s-a prezentat un echipaj medical care i-a acordat persoanei vătămate îngrijiri, apoi a transportat-o la Spitalul Județean de Urgenţă Miercurea Ciuc.

Inculpatul a intrat în discuţii contradictorii cu acesta, a îndreptat arma asupra persoanei vătămate într-un gest de intimidare, apoi l-a apucat de haină în zona gâtului, l-a bruscat prin manevre de tragere-împingere şi l-a lovit cu piciorul în zona feţei, ceea ce a determinat dezechilibrarea persoanei vătămate şi căderea pe podea, provocându-i leziuni care au necesitat 80-85 zile de îngrijiri medicale”, se arată în rechizitoriul procurorilor.

Polițistul va presta muncă în folosul comunității

Agentul rutier Marius Florin Călin a fost condamnat de Curtea de Apel Târgu Mureș, pe 19 octombrie 2023, la 2 ani de închisoare cu suspendare. Decizia este definitivă. Inculpatul a fost obligat să presteze și 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Miercurea Ciuc sau la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Harghita.

Deși a avut un comportament agresiv, chiar în secția de poliție, agentul nu a primit o pedeapsă cu executare, pentru că judecătorii au ținut cont că inculpatul, înainte de acest incident, „și-a desfăşurat în mod ireproşabil activitatea de organ de poliţie, pentru o perioadă de 23 ani”, așa cum reiese din caracterizarea depusă la dosar.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite