Creşte numărul copiilor adoptaţi, în judeţul Mureş
018 copii şi-au găsit părinţi noi şi au intrat în familii, după ce au stat mai multă vreme pe listele de aşteptare. Numărul copiilor adoptaţi a crescut imediat după schimbarea legislaţiei.
După ce noua lege a stabilit cel mult un an de zile de cînd copilul intră în sistemul de protecţie şi până ca situaţia lui să fie limpezită, totul merge mult mai repede. Micuţilor li se întocmesc documente, apoi fiecare beneficiază de o strategie, fie reintegrarea în familei, fie adopţia. Odată schimbată legislaţia, cei care vor să devină părinţi au drumul liber.
Dacă anul trecut au avut loc 22 de adopţii, anul acesta numărul copiilor adoptaţi se ridică la 18, şi asta doar în prima jumătate a anului.
La această oră, în judeţul Mureş, exista 52 de minori care aşteaptă să îşi găsească o familie. Până acum, 22 de familii s-au dovedit interesate să adopte un copil. Doritorii se pot adresa Direcţiei Pentru Protecţia Copilului Mureş, pe strada Trebely nr. 7.
citeşte şi: