Vacanţă de 1 Decembrie în staţiunea Rânca din judeţul Gorj. Câte locuri libere mai sunt

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rânca
Rânca

În zona montană Rânca, din judeţul Gorj, aflată la o altitudine de 1600 de metri, locurile libere pentru petrecerea minivacanţei de 1 Decembrie sunt pe sfârşite.

„De 1 decembrie, gradul de ocupare al capacităţii de cazare va fi undeva la 70-80%. Dacă e zăpadă şi drumurile curate vor veni şi turişri. Avem pachete de Crăciun şi de Revelion, dar de Revelion nu prea mai sunt“, a spus Gabriel Buican, cabanier.

Constantin Pănescu, administratorul Complexului Panoramic, ne spune că până duminică nu mai are niciun loc liber: „De vineri şi până duminică totul este ocupat. Mai sunt locuri libere de duminică şi până marţi. Pentru grupuri de copii am stabilit un tarif de 160 de lei pentru două nopţi cazare şi cinci mese, iar pentru adulţi, camera în regim hotelier este de 100 de lei pe noapte, iar la confort de pensiune de 80 de lei. Avem restaurant propriu şi fiecare poate să mănânce ce îşi doreşte“.

Stratul de zăpadă măsura ieri peste 15 centimetri şi sunt condiţii pentru practicarea săniuşului. „Încă nu a început sezonul de schi, dar cei care doresc pot să se dea cu săniuţa pe pârtiile amenajate. Drumul este curat şi se poate ajunge cu uşurinţă“, a spus Sabin Cornoiu, şeful Salvamont Gorj.

Târgu-Jiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite