Sindicaliştii lui Marin Condescu sistează pichetările sediului ANRE
0
Federaţia Naţională Mine Energie (FNME), condusă de Marin Condescu, a anunţat, printr-un comunicat de presă, că întrerupe pichetarea sediului Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).
Pichetările sediului ANRE din Bucureşti se încheie astăzi. Liderii de sindicat au ajuns la un acord cu reprezentanţii ANRE, care prevede modificarea ordinului 33 în termen de 30 de zile. „În termen de maxim 30 de zile se va proceda la modificarea prevederilor Ordinului nr.33/2012.A.N.R.E a făcut o analiză corectă privind stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, în sensul diminuării cotei de alocare a certificatelor verzi începând cu 01 aprilie 2014. A.N.R.E. consideră că unităţile de producere a energiei electrice, în speţă CEO, trebuie să încheie contracte cu consumatorii pentru acoperirea producţiei de energie. ANRE va întocmi, în măsura în care instituţile abilitate vor solicita, rapoarte şi informări care să ajute reorganizarea producătorilor de energie”, se arată în minuta încheiată între ANRE şi sindicate.
În aceste condiţii, Federaţia Naţională Mine Energie a decis suspendare pichetărilor pentru 30 de zile, perioadă pe care Autoritatea o are la dispoziţie pentru pune în practică revendicărilesindicatelor.