România, reprezentată la Balcaniada de Masaj de un agent de penitenciar din Târgu Jiu. „Comunicarea este cheia“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valeriu Cristian Bărbuică va participa la Campionatul Balcanic de Masaj Foto: arhiva personală
Valeriu Cristian Bărbuică va participa la Campionatul Balcanic de Masaj Foto: arhiva personală

Un agent principal de poliţie penitenciară va participa din partea echipei României la Campionatul Balcanic de Masaj, care va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni în Serbia.

Valeriu Cristian Bărbuică, agent la Penitenciarul din Târgu Jiu, profesează, în timpul liber, ca maseur profesionist. Este antrenor de masaj în cadrul Academiei Reflexovital Târgu-Jiu, dar şi manager zonal în Asociaţia de Masaj şi Terapii Complementare (AMTC). 

„Singura legătură dintre cele două profesii pe care le practic este comunicarea. La penitenciar se pune un mare accent pe dialogul cu persoanele care se află în detenţie, iar în ceea ce priveşte masajul, totul începe de la comunicarea cu beneficiarul. În rest, nu există o altă legătură“, explică Valeriu Cristian Bărbuică, pentru „Adevărul“. 

A devenit maseur din întâmplare

Acesta şi-a descoperit pasiunea prin intermediul soţiei sale, care practică masajul de aproximativ 12 ani. 

„În urmă cu trei ani, am mers cu soţia mea la un work-shop care se desfăşura la Sibiu. Cineva de acolo m-a văzut şi m-a întrebat de ce nu învăţ şi eu. 

Am fost pus să fac câteva manevre pe un pacient care se afla pe masă. A văzut că am îndemânare şi mi s-a recomandat să mă încriu la o şcoală de mesaj, care funcţionează la Sibiu. Am urmat cursurile acelei şcoli pe o perioadă de şapte luni de zile, iar, la final, în urma susţinerii unui examen, am obţinut calificarea de tehnician maseur. 

Cel mai greu a fost până când mi-am căpătat o anumită îndemânare. Nu mi s-a părut greu să deprind această meserie, pentru că fac asta din pasiune“, a povestit Valeriu. 

El practică diferite tipuri de masaj, în special pe cel terapeutic care tratează anumite afecţiuni. 

Pentru că vrea să se perfecţioneze s-a înscris la Facultatea de Kinetoterapie şi motricitate din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi“ din Târgu Jiu.

Cum a ajuns să facă parte din lotul României

Valeriu Cristian Bărbuică ne relatează şi cum a ajuns să facă parte din lotul României la masaj: „Asociaţia de Masaj şi Terapii Complementare, prin preşedintele Iulian Motoc, organizează competiţii la nivel zonal, unde se fac demonstraţii de către campiioni europeni şi mondiali, care sunt invitaţi. Aceste competiţii reprezintă campionate zonale pe mai multe categorii: wellness, free-style şi beginner. Eu am mers la câteva work-shop-uri undeam învăţat o serie de tehnici noi, după care am participat şi la o competiţie de acest fel . Am participat la categoria free-style, unde am obţinut locul al II-lea, iar anul trecut am participat din nou la concurs şi am obţinut locul I. Am început să fiu urmărit şi s-a constatat că am evoluat încontinuu şi probabil că, împreună cu rezultatele obţinute, a constat în selectarea mea în lotul României“ 

valeriu barbuica masaj targu jiu

Sursa arhivă personală

La Campionatul balcanic vor fi prezenţi concurenţi pe cinci categorii de masaj şi vor participa maseuri inclusiv din Thailanda şi Japonia. Din lotul României fac parte opt maseuri. 

În timpul liber, Valeriu Cristian Bărbuică îşi desfăşoară acticitatea de maseur într-un salon din Târgu Jiu, alături de soţia sa.


Vă mai recomandăm să citiţi:

Primarul comunei Vladimir, condamnat la închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu 

Lampioane în memoria tânărului din Târgu Cărbuneşti care a murit electrocutat

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite