Nepotul liderului Partidei Romilor Gorj a fost arestat preventiv. Este acuzat de proxenetism și posesie ilegală de arme

0
Publicat:

Costeluș Pavel, nepotul lui Nelu Pavel, liderul Partidei Romilor Gorj, a fost arestat preventiv într-un dosar de proxenetism și posesie ilegală de arme.

Nepotul liderului Partidei Romilor Gorj a fot arestat preventiv Foto: Gorj Online
Nepotul liderului Partidei Romilor Gorj a fot arestat preventiv Foto: Gorj Online

Polițiștii au făcut verificări în trei case situate una lângă alta pe strada Budai Deleanu în Obreja, dar și în alte două case din cartierul Pandurașu, toate aparținând familiei lui Vasilică Pavel, tatăl tânărului cunoscut sub porecla „Damache Sentiment”. În aceste locuințe s-au descoperit trei arme de foc și muniția din dotare. 

„Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, au efectuat 5 percheziții domiciliare, în municipiul Târgu Jiu, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunilor de proxenetism și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor. În urma perchezițiilor, la domiciliu unui bărbat, de 25 de ani, din municipiul Târgu Jiu și la o altă locație deținută, tot în localitate, de același bărbat, au fost descoperite și ridicate o armă letală de vânătoare cu țevi lungi și lise, juxtapuse, calibru 12 mm, două arme letale cu tevi scurte, tip pistolet, calibru 6,35 mm, fără serii de identificare, 8 cartușe de vânătoare cu alice, calibru 12 mm având capsa nepercutată și 17 cartușe cu glonț calibru 6,35 mm cu capsa nepercutată“, au anunțat reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Gorj. 

Propunerea de arestare preventivă, admisă de instanța de judecată

Costeluș Pavel a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, după care instanța de judecată a hotărât arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile.

„În urma continuării cercetărilor și a probatoriului administrat, bărbatul a fost prezentat Judecătoriei Târgu Jiu cu propunere de arestare preventivă, iar judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 02.02.2024, fiind reintrodus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj“, se arată într-un comunicat al Poliției Gorj.

Târgu-Jiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite