Înfometarea populaţiei în comunism prin Programul de Alimentaţie Ştiinţifică. Ceauşescu calcula mâncarea pe care trebuia s-o consume un român

Programul alimentaţiei ştiinfice apărut la iniţiativa lui Nicolae Ceauşescu ca urmare a dorinţei sale de raţionalizare pentru plata datoriei externe a însemnat, de fapt, un program de înfometare a populaţiei.

Programul de alimentaţie ştiinţifică a populaţiei a fost lansat în iulie 1982 la şedinţa Comitetului Politic Executiv (CPEx). A urmat o perioadă de austeritate mascată de rolul programului de a îmbunătăţi calitatea mâncării, însă se urmărea să se facă economii importante la bugetul de stat.

„Rezervele guvernelor occidentale de a mai acorda credite pentru o industrie nerentabilă au obligat conducerea partidului să găsească soluţii pentru raţionalizarea consumului şi redresarea economiei. Presiunile Fondului Monetar Internaţional pentru ca guvernul de la Bucureşti să-şi reevalueze planurile de dezvoltare industrială, precum şi perspectiva intrării în incapacitate de plată l-au determinat pe Ceauşescu să anunţe că România intenţiona să-şi achite datoria externă, o povară care a fost aruncată direct asupra populaţiei. Programul, impus într-o perioadă de austeritateeconomică, nu a avut rolul de a îmbunătăţi calitativ alimentaţia românilor, ci a răspuns nevoilor de raţionalizare şi economisire ale regimului“, arată istoricul Mioara Anton în lucrarea CULTURA PENURIEI ÎN ANII ’80: PROGRAMUL DE ALIMENTAŢIE ŞTIINŢIFICĂ A POPULAŢIEI. 

Elininarea risipei, raţionalizarea şi calculele obsesiile lui Ceauşescu

Programul, impus într-o perioadă de austeritate economică, nu a avut rolul de a îmbunătăţi calitativ alimentaţia românilor, ci a răspuns nevoilor de raţionalizare şi economisire ale regimului.

Emilian Dobrescu, aflat în fruntea Comitetului de Stat al Planificării, a încercat, în anul 1983, să îl convingă pe Ceauşescu să renunţe la planul său şi să-l adapteze la ceea ce se întâmpla pe plan internaţional, unde se înregistra o criză economică, dar fără un rezultat. 

„Rezervele guvernelor occidentale de a mai acorda credite pentru o industrie nerentabilă au obligat conducerea partidului să găsească soluţii pentru raţionalizarea consumului şi redresarea economiei. Presiunile Fondului Monetar Internaţional pentru ca guvernul de la Bucureşti să-şi reevalueze planurile de dezvoltare industrială, precum şi perspectiva intrării în incapacitate de plată l-au determinat pe Ceauşescu să anunţe că România intenţiona să-şi achite datoria externă, o povară care a fost aruncată direct asupra populaţiei. Pentru a-şi atinge obiectivul, regimul aimpus noi măsuri menite să disciplineze societatea şi să pună capăt unor fenomene care influenţau negativ economia. Planificarea centralizată – ilustrată propagandistic prin cincinalul calităţii, cincinalul în patru ani şi jumătate sau cincinalul revoluţiei ştiinţifice (1976–1980) – a fost un eşec niciodată recunoscut şi asumat de Ceauşescu. Raţionalizările, economisirile şi stoparea risipei s-au transformat într-o obsesie pentru secretarul general al partidului, care a dispus măsuri ce frizau uneori absurdul“, menţionează Mioara Anton. 

Ceauşescu interzicea, în anul 1982, servirea cafelei la mesele şi întâlnirile oficiale. Cafeaua urma să fie înlocuită de un amestec din ciocoare, năut şi orz. Magazinele pentru nomenclatură urmau să fie desfiinţate. 

Nemulţumirea populaţiei creştea cu privire la aprovizionarea cu produse alimentare de bază, cele mai multe fiind pentru pâine. În toamna lui 1981, prioritară era aprovizionarea populaţiei cu produse agroalimentare de bază (pâine, făină, mălai, carne şi produse din carne, zahăr, ulei şi grăsimi, cartofi, legume şi fructe). Raportul scrisorilor centralizate de Secţia Scrisori şi Audienţe a CC al PCR din 1981 înregistra o creştere a nemulţumirilor cetăţenilor ca urmare a lipsei de pe piaţă a produselor de bază, cele mai multe plângeri fiind înregistrate în judeţele Gorj, Dolj, Vâlcea, Suceava, Cluj, Prahova şi Argeş). 

Ceuşescu punea aceste deficienţe pe seama risipei şi speculei. De asemenea, secretarul general avea în vedere şi repartizarea diferită a a cantităţii de pâine pentru populaţie. De asemenea, o comisie urma să elaboreze un program al alimentaţiei raţionale, astfel încât până în anul 1985 să fie majorat consumul de carne pe cap de locuitor şi să se reducă cel de făinoase. 

„Ceauşescu avea o obsesie pentru calcule. Ajunsese să calculeze chiar numărul de becuri în funcţiune pe apartament sau chiar câte persoane s-ar putea hrăni din carnea unui porc. Aprovizionarea diferenţiată în funcţie de consumul diferenţiat era, în opinia lui Ceauşescu, soluţia prin care s-ar fi redus semnificativ consumul de cereale pe cap de locuitor şi s-ar fi oprit risipa“, arată istoricul.

Penurie la toate produsele

În cantine nu se mai oferea sferturi de pâine, ci felii, tot la ordinul Ceauşescu. De asemenea, a fost emis un decret referitor la combaterea speculei. Astfel, cei care îşi procurau produse de bază în cantităţi mai mari decât nevoile familiei, riscau pedepse cuprinse între şase luni şi cinci ani de închisoare. Mai mult decât atât, pentru a descuraja traficul cu alimente s-a hotărât achiziţionarea pe bază de buletin de identitate. A apărut, apoi, şi un program de autoconducere şi autoaprovizionare teritorială, prin care populaţia era împiedicată să-li procure alimente din alte zone decât cele în care locuia. Fiecare localitate trebuia să-şi asigure stocul de alimente din producţiile proprii. 

Penuria se generalizase , iar oamenii începeau să îşi piardă răbdarea. Multe nemulţumiri erau exprimate în scrisorile pe care şi le trimiteau sau le expediau chiar partidului. „Existenţa omului obişnuit în socialism se redusese la o goană permanentă pentru procurarea alimentelor, în vreme ce în paginile „Scânteii” continuau să se reverse nestingherit informaţii referitoarela bunăstarea socialistă. Era imposibil să vezi sau să găseşti în magazine ceea ce se prezenta în discursurile oficiale. Într-o scrisoare particulară, Karolina Kovács din Mărculeni, jud. Mureş, îşi informa o rudă din Bucureşti că, la Sovata, oamenii atacaseră camionul care transporta pâinea, iar în urma busculadei o femeie îşi pierduse viaţa: «Este mare vânzoleală pentru pâine. Nu am apucat niciodată vremuri ca şi pâinea să fie în cantităţi aşa de puţine. Mai avem probleme cu detergenţii, săpunul şi multe altele»“, consemnează Mioara Anton.

Penuria era generalizată, iar asta a născut o goană a oamenilor pentru a se aproviziona de teamă să nu aibă ce mânca. Cozile erau nelipsite din orice localitate. Se stătea la coadă pentru aproape orice produs: „Un fost înalt oficial al partidului deplângea dispariţia ouălor din magazinele bucureştene. George Macovescu, fost ministru al Afacerilor Externe, marginalizat în anii ’80 ca urmare a căderii în dizgraţia secretarului general, era dezamăgit de spectacolul trist pe care îl oferea peisajul bucureştean: «De la o vreme, de mai bine de un an, cozile formate din cetăţeni de diferite vârste sunt permanente. Uneori, încep să se formeze de la două noaptea. Cozi la carne, la făină, la ouă, la lapte, la mezeluri, la unt, la cartofi, la fructe, la săpun, la detergenţi»“, prezintă istoricul.

Salamul cu soia

Pentru a găsit soluţii ieftine ca dea de mâncare populaţiei, Ceauşescu a propus în şedinţa CPEx din martie 1982 introducerea unor înlocuitori pentru realizarea de mezeluri. Aşa s-a născut salamul cu soia, care a stat pe buzele tuturor şi dat a fost ca o etichetă a regimului comunist. 

Apoi, Ceauşescu a venit cu o altă idee năstruşnică; amenajarea de ferme de iepuri pentru consumul intern, dar mai ales pentru export. Nu s-a oprit aici şi a constatat că ciupercile pot să înlocuiască cu succes carnea. Astfel, ocoalele silvice aveau cotă şi pădurarii alergau prin păduri după ciuperci. 

„Nicio baltă fără peşte“ a fost o altă idee avansată de Ceauşescu. Fiecare judeţ trebuia să predea în jur de 500 de kilograme de peşte, iar asociaţiile pescarilor au fost obligate să predea o parte din ce capturau. 

Programul de alimentaţie sănătoasă 

În anul 1982 s-a introdus programul de alimentaţie sănătoasă, după ce Ceauşescu a constatat că românii consumau mai multe calorii decât indicaţia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. „O comisie formată din 27 de oficiali de partid şi de stat reprezentând Ministerele Sănătăţii, Învăţământului, Comerţului Interior, Clinica de Nutriţie şi Boli Metabolice, Institutul de Cercetări Biologice, Institutul de Cercetări pentru Industria Alimentară etc. a redactat programul prin care se declanşa lupta împotriva caloriilor şi a obiceiurilor culinare nesănătoase ale românilor. Propusă în şedinţa Comitetului Politic Executiv din 20 octombrie 1981, varianta finală a programului a fost adoptată un an mai târziu, la 3 iulie 1982. Febrilitatea secretarului general pentru a corecta practicile unei alimentaţii defectuoase a dat în cele din urmă rezultate. Ceauşescu a invocat necesitatea alinierii la recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care preconizau un consum mediu de 2.800 de calorii pentru fiecare persoană. În România anului 1982, statisticile oficiale indicau un consum de 3.300 de calorii, ceea ce însemna că românii mâncau nesănătos, beau prea multă bere şi preferau băuturile răcoritoare. Ceauşescu anunţa că programul era orientativ şi avea un caracter educativ, cetăţenii fiind informaţi asupra pericolelor care le ameninţau sănătatea: «(…) cine vrea să mănânce mai mult n-are decât, dar pot să spun că cine mănâncă mai mult, moare mai repede».

 În comunicatul şedinţei se preciza că programul stabilea orientativ ce era normal să se consume – cantitativ şi calitativ – în funcţie de vârstă şi sex, specificul activităţii depuse şi efort, de obiceiuri, tradiţii de consum în diferite zone ale ţării, astfel încât să se asigure o stare de sănătate bună a populaţiei“, arată istoricul Mioara Anton. 

Diferenţă mare dintre statistici şi realitate

Programul conţinea şi o anexă cu date exacte ale consumului de alimente pe fiecare categorie în parte. Între 1982 şi 1985 se prevedea consumul pe cap de locuitor între 60-70 kilograme de carne, 8-10 kg de peşte, 260-280 de ou0, 89-95 kg de fructe 70-90 kg de cartofi etc. Programul urmărea, de fapt, tot raţionalizarea alimentaţiei, dar care să fie ascunsă sub acest pretext. Rapoartele oficiale arătau că populaţia era mulşumită de programul de alimentaţie sănătoasă, dar realitatea era cu mult diferită. 

Tot pentru a elimina consumul în exces, se introduc preparate culinare gata pregătite. Apare conserva de peşte. La indicaţiile secretarului general, se doreşte o diversificare a meniurilor pentru consumul la domiciliu, care urmau să fie livrate de casele de comenzi. Toate aceste deziderate rămâneau doar pe hârtie şi în statistici, pentru că, în realitate, populaţia suferea de foame. 

În Craiova,magazinele nu mai fuseseră aprovizionate cu carne din decembrie 1985, ceea cedusese la permanentizarea cozilor şi a busculadelor. Conform scrisorilor, fuseseră avantajaţi cei mai puternici. Către sfârşitul anului 1986, situaţia nu se ameliorase; dimpotrivă, valul de scrisori care s-a revărsat către redacţiile ziarelor centrale semnala dispariţia cărnii şi a produselor lactate din magazine şi pieţe. Singurele produsecare umpleau rafturile alimentarelor erau conservele de peşte. «La «Scânteia» s-au primit sesizări că la Sinaia în faţa magazinelor alimentare se formează cozile începând cu ora 22–24 în speranţa că a doua zi se va aduce ceva. Oamenii muncii reclamau la redacţie lipsa de căldură în apartamente, lipsa de apă caldă şi rece, lipsa gazelor la bucătărie. 

„Oamenii se simţeau exploataţi şi umiliţi“

În anul 1989, Ceauşescu era nemulţumit de modul în care populaţia Bucureştiului. Cetăţenii se întrebau dacă chiar ştia ce se întâmplă cui adevărat. Secretarul general era orbit de reducerea importurilor şi de achitarea datoriilor.

„Din a doua parte a anilor ’80, oamenii şi-au pus întrebarea de ce dispăruseră pâinea, laptele, carnea, brânzeturile, legumele din pieţe şi magazine. Cine era responsabil pentru deficienţele din aprovizionare şi permanentizarea cozilor? Politicile regimului erau considerate profund nedrepte, iar oamenii se simţeau exploataţi şi umiliţi de o conducere de partid care rămânea surdă la toate plângerile lor. După cum reiese din documentele vremii referitoare la vizitele fulger în pieţele din capitală, dar şi din memorialistică, Ceauşescu era pe deplin informat asupra realităţilor economice ale ţării şi a condiţiilor de trai ale populaţiei. Orbit dedorinţa de a achita datoria externă, de a creşte rata exporturilor şi de a reduce drastic importurile, Ceauşescu nu fost interesat de sărăcirea generalizată a populaţiei. Programul alimentaţiei raţionale, războiul declanşat împotriva consumului de cafea, soluţiile năstruşnice pentru a suplini absenţa din magazine a cărnii, prin creşterea industrială a iepurilor de casă sau a ciupercilor de pădure, toate acestea arată  prăpastia care se deschisese între

ei şi noi. Oamenii obişnuiţi, nevoiţi să se lupte pentru a-şi câştiga existenţa, nu au rămas indiferenţi faţă de degradarea accelerată anivelului de trai.