Concurs de idei pentru amenajarea Căii Eroilor, strada care face parte din cel mai important ansamblu monumental din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un concurs de soluţii pentru reabilitarea Căii Eroilor, strada de peste un kilometru care face parte din ansamblul monumental conceput de Constantin Brâncuşi, va avea loc în municipiul Târgu Jiu la începutul lunii iulie.

La concursul de idei sunt aşteptaţi să participe arhitecţi renumiţi din ţară şi din străinătate. Calea Eroilor face legătura între Parcul Central, unde se află Masa Tăcerii şi Poarta Sărutului, şi Parcul Coloanei fără Sfârşit. Arhitecţii vor putea depune proiectele de modernizare a Căii Eroilor până pe data de 2 iulie şi a doua zi vor fi prezentate. 

Proiectul va fi depus pentru obţinerea unei finanţări europene

Cea mai bună idee pentru reamenajarea Căii Eroilor va fi aleasă de un juriu compus din specialişti din domeniu şi arhitecţi cunoscuţi.

Proiectul care va fi selectat va fi depus în această toamnă pentru obţinerea unei finanţări europene. „Pe 2 şi 3 iulie va fi organizat un concurs de soluţii, acest concurs este organizat ca parte a procedurii de atribuire a proiectării pentru obiectivul «Modernizare şi reabilitare zona protejată Ansamblului monumental Constantin Brâncuşi», este vorba despre reabilitarea Căii Eroilor. Este o parte a acestei proceduri deoarece municipalitatea din anii anteriori a demarat o serie de demersuri pentru concretizarea acestui obiectiv. A fost organizat în primă fază un concurs de idei prin care au fost preluate cele mai bune soluţii propuse de către arhitecţii concurenţi, apoi s-a organizat acest concurs şi în urma acestuia se va stabili soluţia finală pentru această investiţie. Proiectul va fi depus în această toamnă pentru finanţare europeană“, a declarat Raul Chiriac, şef Serviciu Investiţii din Primăria Târgu Jiu.

Târgu-Jiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite