A furat o maşină şi a plecat să se plimbe pe străzile din Târgu Jiu
0Un bărbat de 45 de ani, din Baia de Fier, a fost reţinut de poliţişti. Acesta a fost prins la volanul unei maşini pe care o furase. Mai mult decât atât, bărbatul a refuzat să sufle în etilotest.
Bărbatul de 45 de ani a fost prins la volanul autoturismului pe strada Unirii din centrul municipiului Târgu Jiu. Oamenii legii au constatat că acesta nu avea permis de conducere şi, mai mult decât atât, a refuzat testarea cu etilotestul şi recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Totodată, din verificările efectuate de poliţişti, s-a stabilit că bărbatul a sustras autoturismul ce aparţine unei femei, din municipiul Bucureşti, care se afla parcat în faţa locuinţei acesteia din comuna Baia de Fier.
„În baza probatoriului administrat în dosar s-a dispus reţinerea bărbatului pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj, urmând ca acesta să fie prezentat în cursul zilei de astăzi, Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, cu propunerile legale. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de o persoană care nu posedă permis de conducere, refuzul sau sustragerea de la recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei şi furt în scop de folosinţă“,
a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj.