Ziua internaţională a Romilor, sărbătorită la Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ziua internaţională a Romilor, sărbătorită la Târgovişte
Ziua internaţională a Romilor, sărbătorită la Târgovişte

În perioada 6 – 8 aprilie, Asociaţia Romanes în parteneriat cu Primăria Municipiului Târgovişte şi Asociaţia Romilor Pro – Europa organizează Ziua Internaţională a Romilor. În Târgovişte vor avea loc  tot felul de concursuri, spectacole, seminarii şi târguri, dar şi un concert.

Ziua internaţională a Romilor este serbată, în fiecare an, la 8 aprilie. A fost proclamată în 1990, în cadrul celui de-al IV-lea Congres al Uniunii Internaţionale a Romilor, care s-a desfăşurat la Varşovia. A fost aleasă această dată în amintirea zilei de 8 aprilie 1971, când a avut loc, lângă Londra, prima reuniune la nivel internaţional a reprezentanţilor etniei rome. Cu acea ocazie, au fost puse bazele unei organizaţii internaţionale a romilor, denumită ''Uniunea Internaţională a Romilor'' (IRU). 

Potrivit celor stabilite la Congres, această zi este pentru romii de pretutindeni şi un moment de comemorare a celor ucişi în anii celui de-Al Doilea Război Mondial. În timpul regimurilor fasciste din numeroase ţări europene, romii au suferit persecuţii, au fost închişi şi deportaţi în lagăre de exterminare. Drapelul era iniţial compus din două culori, albastru şi verde, dar la Congresul de la Londra s-a decis adăugarea unei roţi roşii în mijloc.

image

Din 1993, IRU are statut de organizaţie consultativă pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite, notează site-ul menţionat.

Scopul acestei zile este acela de a atrage atenţia societăţii asupra problemelor cu care se confruntă romii, pentru îmbunătăţirea situaţiei educaţionale şi, deopotrivă, pentru revendicarea drepturilor civile ale romilor. 

În anul 1983, a fost organizat, la Chandigargh, în India, primul Festival Mondial al Romilor, care s-a bucurat de prezenţa lui Indira Ghandi, cel ce avea să devină, ulterior, prim-ministru al Indiei. Potrivit site-ului internationalromaniunion.org, prezenţa acestuia la eveniment reprezintă o recunoaştere a faptului că etnia romă are origine indiană.

La 8 aprilie 2002, a fost celebrat jubileul milenar, reprezentând 1.000 de ani de atestare a romilor în Europa, eveniment ce a prilejuit desfăşurarea, în numeroase ţări de pe toate continentele, a ''Ceremoniei Râului''. Cu această ocazie, au fost aruncate pe ape flori şi lumânări aprinse, în memoria strămoşilor romi care şi-au început, cu o mie de ani în urmă, drumul către Europa, apoi către cele două Americi şi mai departe.

În România, la data de 8 aprilie se marchează ''Sărbătoarea etniei romilor din România'', în urma adoptării de către Parlamentul României a Legii nr. 66/2006, publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 276 din 28.03.2006. 

Prima atestare documentară a comunităţilor de romi datează din anul 1068, din vremea Imperiului Bizantin. 

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite