VIDEO Un tânăr s-a filmat în timp ce zbura pe autostradă cu peste 200 de km/h. „Lasă, bă, să vadă ce poate să facă o maşină de 23 de ani“
0Inconştienţă dusă la extrem pentru un tânăr de 23 de ani din Dâmboviţa care s-a filmat în timp ce mergea cu 220 de kilometri pe oră pe Autostrada A1. Clipul video a fost postat chiar de faptas, pe pagina sa de Facebook, inconştient de faptul că acest lucru îl poate lăsa fără permis.
Şoferul care conducea maşina cu mulţi cai putere este un tânăr de doar 23 de ani, din comuna dâmboviţeană Cobia, cu mare dorinţă de adrenalină. În goana sa pe Autostrada Bucureşti-Piteşti, şoferul teribilist se arată chiar deranjat de faptul că alţi participanţi la trafic îi stau în cale, doar pentru că ei conduc regulamentar.
Individul a fost atenţionat de prietenii săi, că ar fi bine să şteargă filmarea, pentru a nu fi sancţionat de poliţişti, însă şoferul teribilist pare a fi mândru de fapta sa şi mai ales de maşina veche de 23 de ani, pe care şi-a cumpărat-o.
Prieten: Şterge ăsta, că te ia garda!
Marian: N-are cu ce, mă! Lasă bă să vadă ce poate să facă o maşină de 23 de ani!
Prieten: Stai că îl descarc şi îl pun pe site-ul poliţiei Găeşti!
Marian: Chiar te rog! Păi dacă am cu ce mă...
Chiar dacă Marian a scăpat de radar pe Autostradă, acum riscă să rămână fără permisul de conducere. Poliţia Rutieră se va sesiza în acest caz.