VIDEO Ultimele clipe de relaxare pentru pensionarii care se tratează la Pucioasa. Statul concediază toţi specialiştii în balneoclimatologie şi recuperare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În total îşi vor pierde locul de muncă 2 medici, un registrator medical şi 24 de asistenţi
În total îşi vor pierde locul de muncă 2 medici, un registrator medical şi 24 de asistenţi

Staţiunea balneară Pucioasa, renumită în toată ţară pentru apele sulfuroare tămăduitoare, rămâne fără specialişti. Ministerul Sănătăţii, prin Institutului Naţional de Recuperare, Medicină fizică şi Balneoclimatologie, i-a concediat pe toţi cei 27 de salariaţi care lucrau la două hoteluri cu specific balnear din Pucioasa. Salariaţii au primit ca un trăsnet vestea, mai ales că urmează să plece acasă înainte de Crăciun.

La Pucioasa, din judeţul Dâmboviţa, vin să se trateze de reumatism bătrâni din toată ţara. Băile sunt renumite, iar hotelurile Ceres şi Turist lucrează la capacitate maximă pe toată perioada anului. Sunt pacienţi care vin de 15 ani la tratament şi o fac mereu cu multă bucurie. Vestea că s-ar putea să nu mai poată fi îngrijiţi de specialişti i-a întristat.

"Vin de 15 ani la Pucioasa pentru tratament. Am şi probleme reumatice şi de circulaţie. Stau câte 16 zile şi plec de aici ca nouă. Este extraordinar. Apa aceasta face minuni, iar asistente sunt foarte pricepute. Am auzit că vor fi date afară. Sper să se rezolve problema în vreun fel pentru că ar fi păcat pentru locul ăsta", ne-a spus o pacientă din Moreni.

balneo pucioasa

Cui aparţine personalul medical şi cine administrează hotelul

De menţionat că personalul medical aparţine Institutului Naţional de Recuperare, Medicină fizică şi Balneoclimatologie Bucureşti, pe când unul dintre hoteluri aparţine Ministerului Muncii, iar cel de-al doilea este privat. Decizia de concediere vine în urma unor probleme financiare, anunţă Institutul. La Ceres, hotel care aparţine Ministerului Muncii, de exemplu, lucrează 16 specialişti în tratamente balneare. Asistentele nu ştiu încotro să o apuce, mai ales că locuri de muncă în domeniul acesta nu găseşti la tot pasul.

Printre asistentele care îşi vor pierde locul de muncă se numără şi doamna Cristina Daia. Cum a auzit vestea, fiul ei, student, plecat la muncă în străinătate, s-a întors acasă să o consoleze.

"Nu ne aşteptam la aşa ceva. De 15 ani lucrez aici. Am băiat la facultate care a plecat la muncă în străinătate. A plecat de aici spunând că nu are viitor. Auzind starea mea a venit imediat în România pentru a mă consola. E groaznic. Nu ştim ce vom face. În domeniul balneo e foarte greu să îţi găseşti de lucru în Dâmboviţa. Ar trebui să ne schimbăm specializarea şi durează şi costă", ne-a spus Cristina Daia. 

"Am primit un preaviz care ne spune că după 20 de zile contractul de muncă încetează. Atât. Celor de la Turist li s-a spus că vor fi preluaţi de hotel şi li se vor plăti toate salariile şi drepturile. La noi nu e aceeaşi situaţie. Greu ne este tuturor să rămânem fără loc de muncă după atâţia ani." Mihaela Teodoriu, asistenta şefă, doi pe brut

Autorităţile sunt optimiste

Hotelul Ceres dispune de 222 locuri de cazare în camere duble, de categoria doua stele, cu un nivel superior de confort. Principalii factori naturali de cură sunt apele minerale sulfuroase, sulfatate, bicarbonatate, calcice, sodice clorurate şi climatul agreabil cu veri răcoroase.  

balneo pucioasa

"Personalul care prestează servicii medicale care prestează la hotelul Ceres este angajat de Institutul din Bucureşti. Preavizul primit de ei pot spune că e o situaţia temporară, din cauza unei situaţii financiare precare. Ea se va reglementa, datorită faptului că hotelul va funcţiona în continuare şi fără personal nu poate", ne-a spus Gheorghe Vilson, director hotelul Ceres din Pucioasa. 

Hotelul aparţine Societăţii de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă „T.B.R.C.M.” S.A, aflată în subordinea Ministerul Muncii. Atât conducerea hotelului, cât şi primarul localităţii sunt convinşi că problema salariaţilor va fi rezolvată în vreun fel.

balneo pucioasa

"Aceasta disponibilizare a personalulu medical în principiu nu ar trebui să însemne nimic deosebit pentru că tot personalul va fi reintegrat în activitatea specifică lor la cele două societăţi medicale cae vor trebui să desfăşoarea acivităţi de tratament balnear în continuare", a declarat pentru "Adevărul', Dănuţ Bădău, primarul oraşului Pucioasa.

În total îşi vor pierde locul de muncă 2 medici, un registrator medical şi 24 de asistenţi. 

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite