VIDEO Bogdan Olteanu s-a predat la IPJ Dâmboviţa. 5 ani de închisoare pentru fostul viceguvernator BNR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul viceguvernator al Băncii Naţionale a României şi fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare pentru trafic de influenţă. El s-a predat, joi, la sediul IPJ Dâmboviţa.

Curtea de Apel Bucureşti i-a redus pedeapsa stabilită iniţial de prima instanţă, care era de şapte ani de detenţie. Curtea de Apel a emis şi mandatul de executare a pedepsei.

„Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului Olteanu Bogdan pentru infracţiunea de trafic de influenţă (…) de la 7 ani închisoare la 5 ani închisoare, menţinând pedepsele complementare şi accesorii aplicate aceluiaşi inculpat prin sentinţa apelată. (…) Deduce din pedeapsa principală de 5 ani închisoare aplicată inculpatului perioada reţinerii, a arestării preventive şi a arestului la domiciliu, de la 29.07.2016 la 20.10.2016, inclusiv. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. (…)Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 octombrie 2020”, se arată în minuta instanţei.

În data de 24 decembrie 2019, Tribunalul Bucureşti l-a găsit vinovat pe fostul lider PNL, Bogdan Olteanu, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, că ar fi primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu un milion de euro pentru a-l „unge” pe Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării. La fond, Bogdan Olteanu a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani de închisoare.

Cum ar fi ajuns cei un milion de euro la Bogdan Olteanu

Potrivit Digi24, Bogdan Olteanu a fost trimis în judecată de DNA în octombrie 2016, fiind acuzat că, în perioada iulie - noiembrie 2008, pe când era preşedinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat şi primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu un milion de euro şi sprijin electoral în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării. Ca urmare a diligenţelor depuse de Olteanu, Mihaiu a fost numit, la data de 18 septembrie 2008, în funcţia de guvernator al Deltei Dunării, susţineau procurorii.

Potrivit acestora, suma de un milion de euro a fost transferată dintr-un cont din Cipru în contul din Bulgaria al unei societăţi înregistrate în SUA şi apoi retrasă în numerar în trei zile consecutive. Ulterior, la solicitarea lui Vîntu, banii i-au fost remişi lui Olteanu la biroul unde acesta îşi desfăşura activitatea în sediul PNL, scrie Agerpres.

De asemenea, procurorii au arătat că, în toamna anului 2008, Bogdan Olteanu a participat la alegerile parlamentare, urmărind obţinerea unui mandat de deputat. În acest context, din dispoziţia lui Vîntu, Olteanu a beneficiat de consultanţă politică pentru campania electorală fără să achite contravaloarea serviciilor de zeci de mii de euro.

Pe aceeaşi temă:

Fostul viceguvernator BNR Bogdan Olteanu, condamnat la 5 ani de închisoare în dosarul traficului de influenţă în favoarea lui Sorin Ovidiu Vîntu

Zi cu emoţii pentru Bogdan Olteanu. Fostul liberal aşteaptă pe 29 octombrie o decizie definitivă de la Curtea de Apel în dosarul de corupţie 

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite