Traiul cu 100 de câini în gospodărie. „Brigitte Bardot de România” i-a scos din minţi pe vecinii săi din Potlogi

0
0

Ni se prezintă simplu “doamna Geta”, însă, vecinii o numesc “Brigitte Bardot de România”. Marea iubitoare de animale a reuşit, în doar doi ani de când a părăsit Bucureştiul, să atragă ura unui sat întreg din comuna Potlogi, judeţul Dâmboviţa, tocmai cu marea ei pasiune. Creşte în curte numai puţin de 100 de patrupede, care cât e ziulica de mare, chelălăie spre disperarea oamenilor.

Unde mai pui la socoteală că mirosul emanat, mai ales când bate vântul mai tare, îţi întoarce stomacul pe dos.

“Are atâţia câini, că  şi noaptea şi ziua, urlă, latră tot timpul. Mirosul e insuportabil, vă daţi seama. Vreo două familii s-au mutat din cauza ei de la noi din sat”, ne-a spus Ion Postelnicu.

Câinii nu au padocuri şi îşi fac nevoile prin toată curtea, aceasta transformându-se într-un adevărat focar de infecţie.

“Eu nu pot să dorm noaptea de gălăgie. Mă trezesc pe la două, trei dimineaţa, ies afară şi fumez. Aşa trec zilele mele. Vă spun adevărul. Nu are  canalizare, nu are terasament din beton, cum spune legea”, spune extrem de revoltat un bătrân de 72 de ani.

“Am şi grijă de ele, nu cum fac alţii”

Proprietara spune însă că încearcă în acest fel să apere animalele de furia oamenilor. “Aceşti câini i-am adunat de pe stradă. Vin şi mi-i aruncă în şanţ. I-am adunat fără picioare, fără ochi. Sunt nişte criminali. Sunt o mare iubitoare de animale. Am şi grijă de ele, nu cum fac alţii. Toţi câinii mei sunt hrăniţi cum trebuie, au carnete de sănătate, sunt vaccinaţi, sunt crotaliaţi. Ce să fac? Să le dau drumul înapoi ca să îi omoare alţii”, se întreabă retoric “Brigitte Bardot de România”.

Autorităţile locale spun că în lipsa unei legislaţii concrete, sunt depăşite de situaţie. “Eu cred că acolo Consiliul Local trebuie să ia o hotărâre, prin care să se stabilească un anumit nr de câini care pot fi crescuţi pe raza localităţii, în gospodăriile dumnealor”, crede dr. Sandu Tolea, directorul DSVSA Dâmboviţa.

Primăria însă, aşteaptă ca legea eutanasierii să prevadă şi astfel de situaţii. “Am stat de vorbă cu dumneaei şi mi-a spus că pe dânsa putem să o scoatem de acolo moartă, dar câinii nu. În momentul ăsta aşteptăm promulgarea unei legi”, a declarat Nicolae Catrina, primarul comunei Potlogi.

La Moreni, câinii sunt exterminaţi cu otravă

Dacă în Bucureşti, vinovaţii de moartea micuţului vor fi traşi la răspundere într-un dosar penal, în Moreni, judeţul Dâmboviţa, se duce o luptă surdă împotriva patrupedelor. Câinii sunt otrăviţi pe capete de persoane necunoscute şi uneori chiar împuşcaţi cu săgeţi otrăvite.

Proprietarii de animale se tem să îşi mai lase câinii pe afară, de frică să nu mănânce ceva otrăvit. De multe ori, oamenii arătă cu degetul înspre administraţia publică locală. Primarul însă, spune că acţionează legal.

100 de oameni au ajuns la spital, în acest an, muşcaţi de maidanezi.

Mai multe - Târgovişte

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite