Senatorul Valentin Calcan, despre plecarea în noul PSD: „Am încredere în Victor Ponta şi Victor Ponta are încredere în mine!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noua formaţiune pregătită de Mircea Geoană şi Marian Vanghelie continuă să facă vâlvă, atât în rândul PSD-iştilor, cât şi în mediul online. Dat ca sigur în noua grupare PSD, senatorul Valentin Calcan a spus că va rămâne alături de Victor Ponta.

Potrivit stiripesurse.ro, senatorul a fost deconspirat de deputatul Radu Popa, vicepreşedinte PSD Dâmboviţa, care a anunţat deja că trece de partea lui Geoană.

"Vom construi un alt partid! Nu pot să mă lupt din interiorul partidului, la Dâmboviţa, când, din 21 de membri în BPJ, 15 sunt ai lui Ţuţuianu. Eu îi înţeleg pe colegii mei, au familii, depind de joburi, le este teamă să vorbească. Nu voi fi singurul parlamentar care pleacă din PSD. Va dau o informaţie în exclusivitate: domnul senator Valentin Calcan va fi viitorul preşedinte interimar al noului PSD, în Dâmboviţa", a declarat Radu Popa.

După alegerile prezidenţiale, senatorul Valentin Calcan declara că îşi doreşte ca preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, să facă parte din viitoarea conducere centrală a PSD, din funcţia de vicepreşedinte naţional.

"Nu este nimic adevărat în legătură cu persoana mea în acest articol. Am încredere în Victor Ponta şi Victor Ponta are încredere în mine! Nu uit ce am promis dâmboviţenilor în anul 2012 şi de aceea am datoria să susţin guvernul, să susţin proiectele consiliului judeţean, să susţin proiectele primarilor. Aceste proiecte aduc zi de zi un plus de bine pentru fiecare român în parte. Şi asta contează cel mai mult", a spus Valentin Calcan.
Târgovişte


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri