Roboticieni români în SUA, la Chicago Robotics Invitational. „Performanța depășește granițele“
0Liceenii de la Colegiul Național Constantin Carabella din Târgoviște au fost apreciați departe de țară, într-o competiție de robotică la care au avut dreptul să participe doar 34 de echipe din lume.

Echipa Phantom Robotics a participat între 14 și 16 iulie 2023 la una dintre cele mai cunoscute competiții de robotică din SUA, Chicago Robotics Invitational, în cadrul căreia s-au clasat în top 10 echipe cu unele din cele mai mari scoruri, fiind totodată parte dintr-o alianță semifinalistă.
O clasare mai bună decât cea a târgoviștenilor a fost obținută de o echipă din Cluj - AbsoTech Gherla, a Liceului Teoretic Petru Maior, care a terminat pe locul nouă.
Chicago Robotics Invitational este o competiție de robotică off-season foarte cunoscută, asemănătoare cu First Tech Challenge, la care echipele din Colegiul Național Constantin Carabella au rezultate excepționale. Aceasta le oferă participanților provocarea de a concura pe terenuri de joc FIRST Tech Challenge modificate.
Concurenții au fost nevoiți să ridice, cu robotul construit chiar de ei, anumite obiecte și să le plaseze într-un loc prestabilit, într-un timp cât mai scurt.







„Suntem una dintre cele 34 de echipe selectate de pe tot globul ce au luat parte la minunata competiție Chicago Robotics Invitational din Illinois, SUA, ceea ce ne bucură enorm, ne motivează să țintim spre puncte din ce în ce mai înalte, să avem chiar mai mult curaj să ne demonstrăm potențialul și evoluția. Participarea la această competiție ne-a conferit titlul de echipă de robotică internațională, marcând totodată începutul unui capitol în care performanțele dâmbovițene vor trece de granițele României”, au precizat reprezentanții echipei târgoviștene.
Chicago Robotics Invitational le-a oferit șansa tinerilor roboticieni de a socializa și de a se împrieteni cu echipe de robotică din alte părți ale lumii.
„Am vrea să felicităm atât alianța câștigătoare și echipele ce au obținut diferite premii, cât și pe celelalte, căci suntem siguri că fiecare participant a depus o muncă extraordinară pentru a ajunge aici. Cu siguranță a fost un pas uriaș în evoluția fiecărei echipe participante, o oportunitate din care a învățat oricare participant. Pe de altă parte, în spatele șansei de a lua parte la Chicago Robotics Invitational se află luni de muncă grea din parte întregii echipe, săptămâni în care am îmbunătățit constant robotul și zile în care ne-am motivat unii pe alții pentru a merge mai departe”, mai transmite echipa care s-a clasat în top 10.
Mentorii târgoviștenilor de la Phantom Robotics sunt profesorii Monica și Liviu Riza.