Prinţul Deşertului le-a încins pe domniţele valahe până la isterie (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prinţul Deşertului a încins domniţele din club
Prinţul Deşertului a încins domniţele din club

Cu fuste scurte şi decolteuri adânci, sute de domniţe au luat cu asalt azi-noapte clubul Glamour.

CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO INCENDIARĂ

Cum se anunţa o seară incendiară, cu striptis masculin şi muzică bună, femeile au renunţat la soţi, iubiţi sau prieteni pentru a se distra alături de cinci băieţi musculoşi: Judge Marco, zis „Zorro”, Riky Spit-Fire, Bruno, Ady Kyssul şi invitatul special din Spania „Prinţul Deşertului”.

„Suntem patru prietene şi vrem să ne simţim bine, vrem să ne distrăm, doar merităm şi noi o seară specială de 8 Martie. Aşteptăm cu sufletul la gură să vedem băieţii”, ne-a spus Cristina Dumitrescu. Seara promitea nebunie şi dezmăţ încă de la intrarea în club, fiecare femeie primind din partea organizatorilor câte o cupă de şampanie. Apoi puţin peste ora 23.00, şi-au făcut apariţia masculii cu pătrăţele, îmbrăcaţi în poliţişti. Râurile de şampanie, muzica bună şi cei cinci musculoşi cu mişcări senzuale, au scos din minţi femeile venite să se distreze câteva ore în club.

Se pare că pe placul fetelor au fost doi băieţi, Riky din Bucureşti şi Prinţul Deşertului din Spania. Cum şi-au aruncat băieţii hainele, femeile extaziate au început să ţipe că vor să-i atingă. Printre aceste domniţe dornice de plăceri s-a numărat şi Alexandra, o tânără de 19 ani. „Am venit cu prietenele mele să mă distrez. Am dansat cu Riky şi a fost super. Nu mă opreşte nimic să mă simt bine, nu am prieten, nu am obligaţii”, a spus tânăra în puţine cuvinte după atingerile senzuală cu Riky. Din spate s-a auzit o voce: „Şi nici nu o să mai ai prieten!”

În timp ce fetele îşi făceau de cap cu striperii, la uşa clubului câţiva băieţi priveau pe ochiurile de fereastră în club, doar-doar vor vedea ce se întâmplă acolo şi poate îşi vor vedea şi consoartele, accesul lor fiind interzis. Distracţia a ţinut până dimineaţa, fetele rămând în centrul atenţei şi după terminarea show-ului.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite