Peste 3.000 de caziere, eliberate, luna trecută, în Dâmboviţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 3.000 de caziere, eliberate, luna trecută, în Dâmboviţa
Peste 3.000 de caziere, eliberate, luna trecută, în Dâmboviţa

Peste 3.000 de caziere au fost eliberate, luna trecută, la nivelul Serviciului Cazier Judiciar Statistică şi Evidenţă Operativă Dâmboviţa. În judeţ, au fost deschise, de anul trecut, şi Servicii de eliberare caziere la Moreni, Pucioasa, Găeşti şi Fieni.

Într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa se arată că ,,din luna martie 2014, la nivelul Poliţiei Municipiului Moreni, Poliţiei Oraşului Pucioasa, Poliţiei Oraşului Găeşti şi Poliţiei Oraşului Răcari, Centrele de eliberare a cazierului judiciar au devenit operaţionale, de luni până vineri, în intervalul orar 09:00-11:00”.

,,Astfel, şi la aceste ghişee, se emit imediat certificate de cazier judiciar către persoanele fizice sau juridice fără antecedente penale. Pentru persoanele cunoscute în evidenţa cazierului judiciar, documentul în cauză se eliberează în termenul legal de trei zile. În perioada de referinţă, la nivelul acestor centre au fost eliberate 721 de caziere judiciare, din care 466 de către Poliţia Oraşului Găeşti şi 141 de Poliţia Municipiului Moreni”, mai precizează sursa citată.

IPJ Dâmboviţa mai menţionează: "cererea-tip pentru obţinerera certificatului de cazier judiciar se depune de către solicitant la orice unitate sau subunitate de poliţie conectată la ROCRIS (Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român), cu actul de identitate, un timbru fiscal, în valoare de 2 lei şi chitanţa de achitare a taxei de 10 lei ( aceasta se achită la unităţile de trezorerie ale statului)".

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite