Istoria telecabinei Babele-Buşteni. Lucrările la megaproiectul ingineresc au început în perioada de avânt economic al regimului Ceauşescu

0
0

Dată în folosinţă la 11 august 1978, telecabina Babele-Buşteni leagă oraşul Buşteni de Cabana Babele din Munţii Bucegi şi îi duce pe turişti la Peştera Ialomiţei, un obiectiv turistic spectaculos.

Traseul telecabinei urmăreşte Valea Jepiilor, are o lungime de 4.350 de metri şi acoperă o diferenţă de nivel de 1.235 de metri.

Telecabina este utilă turiştilor care anual, în sezonul de vară, încearcă să ajungă cât mai repede la Babele, la Crucea Eroilor Neamului (Crucea Caraiman) sau la Vârful Omu. Există două cabine, iar capacitatea uneia este de 25 de persoane. Viteza maximă de deplasare este de 10 m/s.

image

Capacitatea telecabinei este de 25 de persoane, iar durata traseului este de aproximativ 12 minute. Punctul de plecare în Buşteni este lângă hotelul Silva la altitudinea de 935 de metri iar cel de sosire este în imediata apropiere a Cabanei Babele la altitudinea de 2.180 de metri.

În anul 1982 s-a deschis şi traseul telecabinei ce leagă Cabana Babele de Peştera Ialomiţei cu o lungime de aproximativ 1.610 metri.

Lucrările efective au început în primăvara anului 1973, pe vremea ministrului Turismului, Ion Cozma, care a iniţiat o serie de proiecte de avengură în perioada de avânt economic sub conducerea lui Ceauşescu.  


Sursa video: Youtube - ADYV70

De proiectare s-a ocupat o firmă din Italia - Ceretti Tanfani, care şi la ora actuală se ocupă de mentenanţa obiectivului, iar execuţia lucrării a fost realizată de M.M.P.G. Bucureşti (Ministerul Minelor, Petrolului şi Geologiei) prin T.C.M.M (Trust de Constructii Montaje Miniere) Şantier Braşov. 

Structura metalică a fost confecţionată în halele uzinei Combinatului Siderurgic Reşiţa. 

image

FOTO fotoromania.net

Alături de Telecabina Babele - Buşteni, la vremea aceea au mai fost realizate şi alte construcţii pe cablu importante: telecabinele Sinaia-Cota 1400, Cota 1400-Cota 2000, telecabina Bâlea Cascadă-Bâlea Lac şi cele din Poiana Braşov.

Program zilnic la telecabină este de luni până duminică, cu excepţia zilei de marţi, atunci când se face revizia. Telecabina poate fi folosită între orele 7.30 - 18.00, iar pe timp de iarnă între 08.30-15.45

Preţuri 

- urcare Peştera - Babele = 20 lei (copii între 5-12 ani, 10 lei)

- coborare Babele - Peştera = 20 lei (copii între 5-12 ani, 10 lei)

- urcare+coborare Peştera - Babele = 40 (copii între 5-12 ani, 2 lei)

- urcare Buşteni - Babele = 35 lei (copii între 5-12 ani, 17 lei)

- coborâre Babele - Buşteni = 35 lei (copii între 5-12 ani, 17 lei)

- urcare+coborâre Buşteni - Babele = 70 lei (copii între 5-12 ani, 35 lei)

Mai multe - Târgovişte

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite