Cum a dispărut zâmbetul strălucitor de pe feţele elevilor români. „Au fost cazuri când am fost nevoit să scot nervii unui copil de 2 ani, atât de gravă era caria“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tot mai mulţi copii ajung la dentist cu carii de la vârste foarte mici. Cabinetele stomatologice din şcoli sunt pe cale de dispariţie în toată ţara. De asemenea, ultimele statistici arată că 50% din copiii cu vârste de până în 6 ani au carii, iar numărul lor creşte.

Stomatologii recomandă începerea igienei dentare chiar înainte de apariţia primului dinte. Atunci este recomandată folosirea unui degetar antibacterian, iar mai apoi, copilul trebuie să fie obişnuit să-şi curete dinţii cel puţin o dată pe zi, seara înainte de culcare. 

“Dacă s-ar spăla o singură dată pe dinţi, seara la culcare, vă garantez că acei copii nu vor avea carii. Au fost cazuri când la doi ani şi ceva am fost nevoit să scot nervii, atât de gravă era caria. Educaţia lasă de dorit. Dacă părinţii nu îi învaţă şi nu îi stimulează să se spele pe dinţii, acei copii vor face carii. Deci seara la culcare este obligatoriu să ne splăm pe dinţi”, a declarat pentru „Adevărul” dentistul Marius Hack. 

Doar 11 cabinete stomatologice în şcolile din Dâmboviţa

În şcoli nu se mai face de mult educaţie stomatologică. În judeţul Dâmboviţa, de exemplu, mai funcţionează doar 11 cabinete stomatologice: 9 în Târgovişte şi 2 în Titu.   

image

“Din punctul nostru de vedere educaţia este extrem de necesară şi ar fi util  ca şi diriginţii, profesorii şi cadrele medicale care funcţionează pe lângă unităţile de învăţământ, să îşi conjuge eforturile în vederea formării la copii a unor deprinde sănătoase de igienă orală. Lucrul acesta, în loc să se îmbunătăţească s-a înrăutăţit şi ne trezim cu situaţii alarmanete de copii care au dantura cariată de la vârste mici. Facem un apel pe această cale în idea consolidării cabinetelor medicale stomatologice din şcoli, nu să asistăm nepăsători la scăderea numărului acestor cabinete, ci să le înmulţim, fiind este mare nevoie”, a declarat pentru „Adevărul”, prof Gabriela Istrate, inspectorul adjunct al ISJ Dâmboviţa.

“Ne uităm cu drag la copiii din SUA...”

“Cu cât copil conştinează mai devreme, cu atât va avea o dantură sănătoasă. Ne uităm cu drag la copiii din SUA care au un zâmbet fermecător şi o dantură sănătoasă. Haideţi să încercăm să fim şi noi alături de copii şi să contribuim la educaţia stomatologică pentru elevii noştri”, mai spune prof. Gabriela Istrate.

DSP Dâmboviţa a transmis că poate asigura asigura partea medicală, dar nu şi finanţarea acestor cabinete, care cade în sarcina administraţiilor locale. 

Potrivit unui studiu realizat de Alianţa pentru Sănătate din România , peste 3 milioane de elevi împart 431 de cabinete stomatologice, în condiţiile în care, anual, se închid 4 astfel de cabinete.

În Dâmboviţa învaţă sunt înscrişi în anul şcolar 2016-2017, 70.000 de elevi.

Proiect al Crucii Roşii în parteneriat cu Crucea Roşie

Programul Şcolar Colgate, un amplu demers educaţional al companiei Colgate-Palmolive România, a ajuns şi în Dâmboviţa. Luna aceasta, elevii din clasele primare vor învăţa de la voluntarii Crucii Roşii şi de la reprezentanţii Colgate cum să aibă grijă de sănătatea lor orală.

Programul se derulează încă în 38 de şcoli din judeţ. Beneficiari sunt 3.806 elevi de la clasele I – VIII. Fiecare elev va beneficia de ooră şi jumătate de studiu şi informaţii privind igiena orală, folosirea periuţei de dinţi şi elemente de anatomie maxilo-buco-facială.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite