Bucureştenii ar putea avea o cursă directă spre staţiunea Padina-Peştera, Babele şi Peştera Ialomiţei

0
0
Cursa specială bucegi

Hotelierii din zona turistică Padina Peştera şi autorităţile judeţului Dâmboviţa discută despre înfiinţarea unui Serviciu Public de Transport la Peştera-Moroeni. Administraţia Judeţeană Dâmboviţa intenţionează să deschidă în premieră o linie microbuze pentru de transportul în comun până în Staţiunea Turistică Peştera-Padina (Staţia de Telecabină).

Microbuzele ar urma să plece din Bucureşti pe traseul prin Moroeni, TransBucegi, Cabana Dichiu, Zănoaga, Padina, Peştera. 

„Există o discuţie cu un transportator. E posibil să fie o cursă Bucureşti - Târgovişte - Moroieni - Peştera, o societate care este disponibilă să facă o cursă pe zi, dimineaţa şi la întoarcere. A rămas că vom avea o masă rotundă cu autorităţile şi Asociaţia Turistică Padina - Peştera în privinţa aceasta. Posibil să avem mai mulţi turişti către Padina - Peştera pentru că bucureştenii nu se mai duc spre Buşteni, ci vin spre Moroieni. Credem că pe timp de vară ar putea creşte numărul turiştilor pe timp de vară, ţinând cont că pot veni direct din Bucureşti în staţiune”, primarul comunei Moroieni, Mihai Moraru.

Imagine indisponibilă

Şeful CJ Dâmboviţa a precizat că în perioada următoare se vor face analize în privinţa asta pentru o cursă de weekend.

„Am discutat acest lucru cu Direcţia de Insfrastructură din cadrul CJ Dâmboviţa, dar nu va fi o cursă zilnică. Probabil va fi o cursă de sfârşit de săptămână pentru început, probabil vineri - sâmbătă - duminică. Nu ştiu dacă ar creşte neapărat numărul de turişti în zonă, dar ar satisface o necesitate. Se vor face analize”, a precizat preşedintele CJ Dâmboviţa, Alexandru Oprea.

În acest moment variantele de acces către zona turistică a judeţului Dâmboviţa sunt maşinile personalepe DJ 714 (neasfaltat, plin de gropi) şi pe DJ 713 care este periodic închis pentru efectuarea unor lucrări de foraje.

Imagine indisponibilă
Târgovişte


Ultimele știri
Cele mai citite