Asfalt turnat de două luni, spart de Compania de Apă Târgovişte - Dâmboviţa
0Chiar dacă Primăria Târgovişte a anunţat că nu va mai elibera autorizaţii de spargere a străzilor începând cu 20 noiembrie, Compania de Apă Târgovişte - Dâmboviţa lucrează după bunul plac. Aşa cum a făcut cu Calea Domnească, aşa cum a făcut cu Centrul Vechi şi aşa cum, de fiecare dată, distribuie apă neagră la robinetele celor care o ţin în viaţă.
Cel mai recent exemplu s-a consumat vineri. Muncitorii au tăiat asfaltul din cea mai mare parcare din Târgovişte, situată în micro 12, în imediata apropiere a Catedralei Târgovişte. Bineînţeles că lucrarea a rămas la fel tot weekwendul şi va mai rămâne aşa, probabil, multe zile.
Primăria Târgovişte a anunţat că nu va mai elibera autorizaţii de spargere a străzilor începând cu 20 noiembrie. Administraţia a luat această decizie întrucât tehnologia de turnare a asfaltului nu permite efectuarea acestor lucrări în anotimpul rece. Mai exact, sunt vizate branşamentele la apă, canalizare, gaze naturale, energie electrică, fibră optică, telefonie, în afară de cele în curs.
Solicitările depuse rămân în evidenţa municipalităţii, însă emiterea autorizaţiilor se va relua începând cu data de 1 marie 2015, anunţa primăria.
