Suceava: Noi reguli de mansardare a blocurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sucevenii care doresc să-şi construiască mansardă pe terasa blocului vor fi obligaţi, prin lege, de la începutul săptămânii viitoare,  să facă această investiţie pe toate scările blocului în care locuiesc.

„Măsura ne-a fost impusă de Curtea de Conturi. Ea se referă de fapt la reducerea de impozit de 10% pe care o primeau cei care locuiau în blocuri mai vechi de 30 de ani“, ne-a declarat Viorel Seredenciuc, viceprimarul oraşului Suceava.

Semnături de la locatarii de la ultimul etaj

Acesta  a spus că de vină este vechiul cadru legislativ, potrivit căruia de reducerea de 10% se beneficia o singură dată, la mansardarea unei scări, şi apoi nu se mai aplica dacă locatarii construiau acoperiş şi la celelalte scări ale blocului. Ca să nu mai fie discuţii, s-a hotărât ca mansardarea să se facă la tot blocul o dată, indiferent de numărul de scări, şi fără reducerea de 10%. Autorizaţiile de construcţie care vor fi eliberate de acum înainte vor fi pentru toate scările.

O altă noutate este că, pentru realizarea unei mansarde, sunt necesare doar semnături de la locuitorii ultimului etaj.

„Nu-i corect ce ne pune să facem. Fiecare scară are probleme ei. Dacă la mine plouă în casă şi la ceilalţi din scările vecine nu, de ce trebuie să le fac lor acoperiş? Mă vor plăti ei pentru lucrare?“, a spus Marcel Alexandrescu.

Suceava

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite