Primăria Suceava vrea să repare blocul afectat de explozia din decembrie cu fonduri prin PNRR FOTO

0
Publicat:

A fost semnat contractul pentru realizarea expertizei tehnice, iar dacă specialiștii vor stabili că blocul poate fi refăcut, municipalitatea se va ocupa de acest lucru.

explozie suceava (1) jpeg

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat vineri că a semnat contractul pentru „Servicii de Realizare Expertiză Tehnică la blocul de locuințe nr. 139, strada Rarău, din municipiul Suceava".

Valoarea contractului este în valoare de 35.000 lei fără TVA, iar termenul de realizare a expertizei este de maxim 60 zile.

Ion Lungu a precizat că dacă blocul va putea fi refăcut, lucrările vor fi efectuate cu fonduri prin PNRR.

Am avut discuții la București pentru reabilitarea blocului prin PNRR, în măsura în care expertiza va arăta că se poate reabilita, vom promova un proiect pentru reabilitare aprofundată prin Planul Național de Reabilitare și Reziliență", a declarat primarul Ion Lungu.

Sunt 28 de familii rămase fără acoperiș deasupra capului în urma exploziei din luna decembrie 2022, din cartierul Burdujeni. Primăria Suceava decontează acestora plata chiriei și a utilităților pentru un an de zile, fiind alocați în acest sens câte  25.000 de lei pentru fiecare familie.

Lungu bloc explozie jpg
Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite