Managerul interimar și cinci angajați ai Spitalulul din Rădăuți, reținuți de DNA pentru corupție. Ce sume luau pentru a facilita angajări
0Procurorii DNA au dispus joi, 17 octombrie, reţinerea a şase persoane pentru mai multe infracțiuni de corupție. Sunt acuzați trei directori din cadrul Spitalului Municipal Rădăuţi și trei asistenți medicali.
Flaviu Emanuel Sima, fostul manager interimar al Spitalului Municipal Rădăuți „Sf. Doctori Cosma și Damian”, din județul Suceava, ar fi cerut câte 6.000 de euro de la două persoane care ar fi vrut să se angajeze ca brancardieri.
De asemenea, s-au cerut bani de la pacienți pentru internări şi proceduri medicale, și au fost aranjate mai multe concursuri de angajare în cadrul unității medicale
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a următorilor inculpați: Emanuel Flaviu Sima, la data faptelor manager interimar al Spitalului Municipal Rădăuți și în prezent șef al Secției A.T.I., Liviu Dubei, la data faptei director medical al Spitalului și de profesie medic primar chirurgie generală în cadrul Secției Chirurgie a aceluiași spital, Maria-Ecaterina Cîrdei, la data faptelor director de îngrijiri în cadrul Spitalului și în prezent asistent medical principal obstetrică-ginecologie în cadrul Blocului Operator din același spital, și a asistenților medicali Vlad-Vasile Luța, Domnica Maxim și Lenuța Violeta Puha.
Suma primită de manager pentru un post de brancardier
„La începutul anului 2023, inculpatul Luța Vlad-Vasile, în calitate de asistent medical principal în cadrul Compartimentului Primiri Urgențe, ar fi pretins și ar fi primit de la două persoane sume de câte 6.000 de euro, pentru a interveni la inculpatul Sima Flaviu – Emanuel, pentru ca acesta, în calitate de manager interimar al Spitalului Municipal Rădăuți, să-i sprijine pe cei doi să ocupe posturi de brancardieri în cadrul acestei instituții spitalicești”, se arată în comunicatul DNA.
Prin intermediul acestui angajat, Flaviu Emanuel Sima, în calitate de manager interimar, ar fi primit suma totală de 12.000 de euro de la două persoane, pentru a-i sprijini să ocupe postul de brancardier în cadrul Spitalului Municipal Rădăuți.
„Ar fi intervenit la membrii comisiei de examen în favoarea uneia dintre cele două persoane, pentru a promova concursul organizat în acest scop în perioada 28.02.2024-02.04.2024, oferindu-i acestuia subiectele pentru proba interviului, prin intermediul inculpatului Luța Vlad-Vasile”, mai transmit procurorii.
În cele din urmă cele două persoane nu au promovat concursul. „În urma organizării interviului la data de 29 martie 2024, cele două persoane nu ar fi luat concursul și nu ar fi obținut posturile respective, fapt ce i-ar fi determinat pe cei doi să-i ceară restituirea sumei de bani pe care au dat-o, sumă care le-a fost restituită la data de 30 martie 2024 de către inculpatul Sima Flaviu – Emanuel, de asemenea prin intermediul inculpatului Luța Vlad-Vasile”, potrivit procurorilor.
Managerul a primit bani și bunuri pentru a ajuta mai mulți pacienți
De asemenea, managerul interimar este acuzat că a primit bani și bunuri de la pacienți pentru a-i ajuta cu diverse servicii.
„În perioada noiembrie 2023 – februarie 2024, inculpatul Sima Flaviu – Emanuel ar fi primit suma de 2.600 lei și diverse bunuri de la mai mulți pacienți sau aparținători ai acestora pentru a interveni pe lângă diverși medici din cadrul spitalului și a-i ajuta pe aceștia să se interneze pentru diverse afecțiuni și operații chirurgicale”, se mai arată în comunicatul DNA
I-a furnizat unei tinere subiectele la un concurs
Medicul Emanuel Flaviu Sima este acuzat și că i-a furnizat subiectele unei persoane la concursul pentru un post de economist.
„În perioada 18 – 21 martie 2024, inculpatul Sima Flaviu – Emanuel, în calitate de manager interimar al Spitalului Municipal Rădăuți „Sf. Doctori Cosma și Damian”, i-ar fi furnizat unei persoane, subiectele pentru examenele scris și oral, pe care fiica sa le-ar fi susținut în cadrul unui concurs de ocupare a unui post de economist debutant la instituția pe care o conduce, astfel încât aceasta din urmă să promoveze respectivul concurs și să fie angajată”, mai transmite DNA.
A cerut să îi facă ITP-ul la mașină și să îi aducă mai multe buchete de lalele pentru un post în cadrul spitalului
Tot managerul interimar a cerut unei persoane să îi aducă mai multe lalele cu ocazia zilei de 8 martie. „În cursul lunii februarie 2024, inculpatul Sima Flaviu – Emanuel, ar fi pretins de la o persoană să-i efectueze ITP-ul la autoturismul personal și să-i aducă mai multe buchete de lalele cu ocazia zilei de 8 martie, pentru a le oferi din partea sa angajatelor și pacientelor ce se aflau în spital, în schimbul cărora ar fi promis că va favoriza o persoană din anturajul acestuia să ocupe un post ce urma să fie scos la concurs în cadrul unității spitalicești pe care o conduce”, mai susțin procurorii
Și directorul medical este acuzat de luare de mită
De asemenea, de acuzații nu a scăpat nici Liviu, Dubei, directorul medical al Spitalului Rădăuți.
„În perioada noiembrie 2023 – aprilie 2024, inculpatul Dubei Liviu în calitate de director medical al Spitalului Municipal Rădăuți „Sf. Doctori Cosma și Damian”, având totodată și calitatea de medic primar chirurgie generală, șef al Secției Chirurgie din cadrul aceluiași spital, ar fi primit sume cuprinse între 200 de lei și 200 de euro de la un număr de șase persoane întrucât ar fi efectuat intervenții chirurgicale pentru diverse afecțiuni unor rude sau cunoștințe ale acestora”, potrivit DNA.
Directorul de îngrijiri și asistenții medicali se ocupau și ei cu aranjarea concursurilor din spital
Alți trei angajați, directoarea de îngrijiri și două asistente medicale, sunt acuzați că ar fi favorizat mai multe persoane la concursurile organizate în spital.
„În perioada 2023 – 2024, inculpatele Cîrdei Maria-Ecaterina, Maxim Domnica și Puha Lenuța-Violeta, în calitățile menționate anterior și totodată având și calitatea de membri în mai multe comisii de concurs organizate pentru ocuparea mai multor funcții de asistentă, infirmieră și îngrijitoare în cadrul spitalului din care fac parte, ar fi furnizat subiectele de concurs mai multor candidați, favorizându-i pe aceștia în ocuparea posturilor scoase la concurs. Cu această ocazie, cele trei inculpate ar fi pretins și ar fi primit de la aceleași persoane sume de bani și diverse bunuri pentru faptul că le-ar fi susținut pe acestea să promoveze respectivele concursuri”.
Cu ocazia perchezițiilor efectuate la data de 16 octombrie 2024 au fost ridicate următoarele sume de bani: 93.101 lei, 419.320 euro, 3.390 lire sterline și 7.730 dolari.
În cauză, procurorii efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.
La data de 17 octombrie 2024, cele șase persoane reținute urmează să fie prezentate Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.