Drama primarului Sucevei: fiica şi nepotul nou-născut erau internaţi la Ginecologie, secţia cuprinsă de foc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Oana Şlemco
FOTO: Oana Şlemco

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a trăit o dramă persoană în noaptea în care a izbucnit incendiul în Secţia Ginecologie. Fiica lui şi nepotul născut de o zi s-au numărat printre pacienţii evacuaţi. Alesul local a spus că dacă salvatorii ar fi întârziat 5-10 minute, fumul gros ar fi creat probleme.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat pentru Radio Top Suceava că a trăit o dramă personală în noaptea de 2/3 februarie, când a luat foc un salon al Secţiei Ginecologie de la Spitalul Judeţean Suceava. Fiica lui şi nepoţelul născut de o zi erau internaţi chiar în secţia respectivă şi au fost evacuaţi după izbucnirea incendiului.

Primarul Ion Lungu a fost primul reprezentant al autorităţilor locale care a venit la spital în noaptea incidentului.

„Am fost primul reprezentant al autorităţii publice sosit la faţa locului. Am urcat până la locul unde s-a produs incendiul. Când am ajuns eu, flăcările erau deja stinse. 

Era foarte multă apă acolo. Erau pompierii. A fost o demonstraţie de profesionalism din partea pompierilor conduşi de şeful ISU Suceava, colonelul Costică Ghiaţă. 

La fel de important, conducerea spitalului, în frunte cu managerul Alexandru Calancea, a coordonat activitatea de evacuare şi de întoarcere în saloane. 

În acea stare, în care nu ştiam exact cât au fost afectate saloanele, am căutat cazare pentru oamenii de pe hol. Am discutat cu ei şi i-am calmat. Îi mulţumesc domnului Ştefan Mandachi că s-a oferit să ne pună la dispoziţie în hotelul lui 46 de camere încălzite. Din fericire nu a fost nevoie de acele camere”, a spus Ion Lungu.

Primarul a declarat că şeful ISU Suceava i-a spus că dacă intervenţia ar fi întârziat 5-10 minute, fumul gros ar fi creat probleme.

„Eu sunt un bun mărturisitor şi cred în Dumnezeu, îl mărturisesc, şi Dumnezeu ne-a ferit de această cumpănă. Am discutat cu domnul colonel Ghiaţă şi mi-a zis că dacă se mai întârzia 5-10 minute cu evacuarea, fumul gros crea mari probleme. Ar fi existat chiar victime, mai ales la Secţia de Obstetrică-Ginecologie, acolo unde a izbucnit incendiul. Eu am trăit o dramă personală. În spital era şi nepoţelul meu născut de o zi. S-a evacuat şi el pe scara de urgenţă cu fata. Am avut nişte emoţii imense. Mulţumesc lui Dumnezeu că totul s-a încheiat cu bine. În primul rând, oamenii profesionişti şi-au făcut datoria. Sunt de felicitat pompierii, dar şi angajaţii de la spital pentru că au respectat procedurile”, a mai spus spus alesul local.

Un ventilator supraîncălzit dintr-un grup sanitar a cauzat incendiul. Focul a fost stins după doar câteva minute şi nu a apucat să se extindă. În acest timp, angajaţii spitalului au evacuat 300 de persoane, dar nu în exterior, ci în holul şi pe secţiile de la parterul clădirii cu peste 1.000 de paturi.  

Vă recomandăm să mai citiţi:

Incendiu la Spitalul Judeţean Suceava. Sute de pacienţi au fost evacuaţi în toiul nopţii

Imagini din timpul evacuării pacienţilor Spitalului Suceava, după izbucnirea incendiului. Salvatorii merg din salon în salon în căutarea bolnavilor VIDEO

Cum au fost evacuaţi cei peste 300 de pacienţi ai unui spital afectat de incendiu, fără să se producă busculade. Mărturia unui bolnav

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite